O maşină nouă a ruginit în doar doi ani. Despăgubiri în instanţă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Facebook Lada
Facebook Lada
O femeie a obţinut aproape 10000 de euro despăgubiri în instanţă, după ce a dovedit că maşina ei a ruginit în doar doi ani de la achiziţie. 

O șoferiță din Rusia a dat în judecată compania AvtoVAZ pentru aproape 800 de mii de ruble (aproximativ 9.400 de euro) pentru o Lada Niva care a ruginit în doar doi ani. Instanța a recunoscut că motivele defectelor sunt determinate de proceduri efectuate în etapa de producție. 

Femeia locuiește în orașul rusesc Saransk. Ea a reușit să câștige un în justiție împotriva producătorlui AvtoVAZ. Subiectul procesului a fost o Lada 4×4 (Niva Legend), care, la doar doi ani de la cumpărare, a început să prezinte urme de coroziune, iar vopseaua a început să se umfle.

În urma litigiului, instanța i-a dat dreptate proprietarei mașinii și a impus gigantului auto Togliatti să îi plătească daune în valoare de 775 de mii de ruble (9.117 euro), cu 254 de mii de ruble (2.988 euro) mai mult decât costul inițial al SUV-ului, scrie promotor.ro.

Dacia şi LADA, un nou director de design 

Din 1 septembrie 2021 Dacia și Lada au un nou director de design în persoana lui Miles Nürnberger. Acesta îi va fi subordonat lui Laurens van den Acker, director de design și membru în Comitetul de Direcție al Renault Group, informează AutoExpert. 

Fostul director de design, Mesonero-Romanos, a părăsit compania după doar câteva luni de activitate. Locul i-a fost luat de Miles Nürnberger, care va fi atât director de design cât și membru în Comitetul de Direcție al mărcilor Dacia și Lada. Cele două branduri sunt grupate în divizia condusă de Denis Le Vot, director general al mărcilor Dacia și Lada.

„Îl primim cu entuziasm pe Miles, pentru că design-ul este un element central al strategiei noastre pentru mărcile Dacia și Lada. Cu noul Sandero, am demonstrat că un vehicul poate fi esențial dar în egală măsură atrăgător. Cu ajutorul lui Miles vom depăși noi etape în evoluția celor două mărci. Printre proiectele mari vor urma NBI (New Brand Identity – Noua Identitate de Marcă), Bigster și Niva”, a declarat Denis Le-Vot.

„Ne bucurăm să îl avem alături de noi pe Miles Nürnberger într-un moment atât de important pentru marca Dacia. Miles este un designer de renume care i-a inspirat pe mulți cu munca sa la Aston Martin. Experiența sa și pasiunea de a construi mărci puternice prin design vor fi un mare atu pentru marcă și ne vor ajuta să proiectăm Dacia în viitor” a menționat și Laurens van den Acker.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel