Urmărește emisiunea live
O tânăra atletă din Bacău ajută SUA în lupta împotriva COVID. Are master în epidemiologie
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
O tânăra atletă din Bacău, cu master în epidemiologie, a ajutat Statele Unite ale Americii în lupta împotriva COVID-19.

Atleta Petronela Simiuc Pănică a făcut un master în epidemiologie în Statele Unite, iar în timpul pandemiei românca a vorbit la telefon cu cetăţenii infectaţi din Toledo, Ohio. Ea visează acum să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Tânăra din Bacău a studiat în State, la Universitatea din Toledo, şi s-a specializat în epidemiologie. În acelaşi timp, i-a uimit pe americani prin calităţile sale de alergătoare.

Petronela Simiuc Pănică e calificată la Europenele de atletism din Polonia şi trage tare pentru a obţine şi biletele pentru Jocurile Olimpice.

Ce spune românca despre aceasta experiență

În timpul pandemiei, românca a lucrat la linia „Telverde” din Ohio.

„Eu sunam persoanele care erau afectate, care au fost testate pozitiv de COVID şi le dădeam vestea. La început, se primeau rezultatele undeva la 4-5-6 zile. Nu erau testările atât de rapide. Şi până îi sunam eu să îi anunţ că erau testaţi pozitiv, ei erau deja duşi la urgenţă, sub ventilator. Ştiu sigur că acele persoane nu mai aveau mult de trăit şi asta m-a marcat şi îmi lua puţin din energie. Cu fiecare apel pe care îl făceam, închideam şi apoi mă gândeam: ştiu foarte bine că am vorbit cu o persoană care la un moment dat a decedat. Din punctul meu de vedere, nu, nu am scăpat de virus. Virusul o să mai stea câteva luni bune. Sunt sigură că o să mai vorbim de el şi la anul”, a declarat Petronela Simiuc Pănică, citează Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel