O viață sexuală sănătoasă sporește speranțele de supraviețuire pe termen lung pentru cei care au avut atac de cord
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Simptome infarct
Simptome infarct
Un nou studiu arată că persoanele care au avut atacuri de cord își pot spori șansele de supraviețuire pe termen lung prin revenirea la un nivel normal de activitate sexuală.

Mulți oameni încetează să facă sex după un atac de cord, considerând că ar putea declanșa un alt episod, dar cercetările publicate miercuri în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă spun că sexul este bun pentru a crește rata de supraviețuire, scrie CNN

Risc mai mic de deces 

Cercetătorii au urmărit 495 de cupluri timp de aproximativ 20 de ani și au descoperit că cei care și-au menținut sau și-au crescut frecvența activității sexuale în primele șase luni după un atac de cord au avut un risc de deces cu 35% mai mic decât cei care au încetat să facă sex sau și-au redus frecvența.

"Reluarea activității sexuale la scurt timp după un atac de cord poate fi o parte a percepției de sine ca persoană sănătoasă, funcțională, tânără și energică. Acest lucru poate duce la un stil de viață mai sănătos în general", spune un specialist. 

Risc redus datorită activității fizice regulate 

În timp ce efortul fizic brusc, cum ar fi relațiile sexuale, poate declanșa un atac de cord, riscul pe termen lung de a avea probleme cardiace este redus de activitatea fizică regulată, au spus cercetătorii.

În timp ce episoadele izolate de activitate sexuală s-au dovedit a declanșa probleme cardiace în unele cazuri, persoanele care fac mișcare regulată prezintă un risc mai mic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel