O-Zone s-a REUNIT. Mesajul celor trei băieți, după 15 ani
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Trupa O-Zone s-a reunit de Revelion, după 15 ani. Ce spun băieții despre viața de după fenomenul O-Zone, dar și despre o posibilă reuniune definitivă a trupei.

Trupa O-Zone s-a reunit în noapte de Revelion, la concertul din Piața Constituției.

"E minunat. Nu ne-am așteptat, dar de fiecare dată când ne adunăm ne bucurăm și suntem fericiți", a spus Arsenie Todiraș, înainte de intrarea pe scenă.

"Pentru mine este foarte distractiv și mă simt foarte bine să revenim în aceeași formulă, dar cu personalitatea de astăzi și e frumos. Am primit mesaje că o să vină oameni și din afara României, special pentru concertul ăsta", a adăugat și Radu Sîrbu.

Cum a fost viața după O-Zone

"Minunată, fantastică. Fiecare are proiectele sale și ne merge destul de bine. Nu cred că O-Zone a fost o viață și acum e altă viață. Aia a fost o perioadă din viața noastră, o perioadă bună, care ne-a ajutat și ne-a învățat foarte multe, pe mine cel puțin și apoi a continuat mai departe", susține Radu Sîrbu.

"Ea nu a fost, ea încă este. Se prelungește, suntem vii, avem concerte, avem un milion de proiecte prin toată lumea, adică e minunat", a completat Arsenie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel