Oana Băluță îl face praf pe vloggerul Alexandru Bălan: Descreieratul le numește copile... O LEPRĂ MORALĂ
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Oana Băluță
Oana Băluță
Unul dintre cei mai urmăriți vloggeri din România, ”Colo”, a instigat la viol într-un mesaj către fanii săi. Victimele: minore de 15-16 ani. Prof. univ. Oana Băluță, activistă feministă, a reacționat ferm. 

”În România există un vlogger impotent moral, Alexandru Bălan pe numele lui, dar cunoscut drept Colo pe numele de scenă. Băiatul acesta de 28 de ani, cică este unul dintre cei mai urmăriți vloggeri din online-ul românesc, are 850.000 de abonați. Băiatul acesta reprobabil moral a spus într-un video cum ar viola minore de 15-16 ani fiindcă se îmbracă provocator.

Descreieratul le numește ”copile” pe fete, dar moralmente nu are nicio disonanță cognitivă să propăvăduiască online violul „La modul cu picioare-n gură, s-o scuipi în gură, să-i zici “Oh! Cine-i tăticul tău”, să-i dai cu palme, s-o ţii cu capul de pereţi, să-i pui aşa piciorul pe faţă…”

Băiatul acesta de 28 de ani este o lepră morală. Sper ca Poliția și magistrații să cerceteze cu seriozitate cazul și pericolul pe care îl reprezintă băiatul.

Violul este una dintre cele mai cumplite forme de violență pe care o poți exercita asupra unei persoane. Violul este una dintre manifestările răului.

Violul vine la pachet cu violarea integrității fizice, nerespectarea autonomiei morale a femeii, încalcă granițe fizice, sexuale, morale. Din fericire, am ajuns în acea etapă magică a evoluției omenirii (sunt și excepții) în care violul nu mai este permis din punct de vedere legal și nici nu mai e considerat o lezare a onoarei tatălui, familiei sau a soțului. Da, atât de tâmpiți am fost ca umanitate.

Însă, în România, violul este justificat în anumite situații. Adică, în România există cea mai mare toleranţă faţă de viol, ne spun datele Eurobarometrului din 2016.

- violul este justificat în anumite situaţii : consum de alcool sau droguri (30%), când victima poartă “haine provocatoare sau sexy “ (25%), în cazul în care victima este de acord să însoţească acasă pe cineva (26%).

- Comparativ, în Suedia: 2% afirmă că violul este justificat în anumite situaţii: consum de alcool sau droguri 2%, când victima poartă “haine provocatoare sau sexy “, în cazul în care victima este de acord să însoţească acasă pe cineva (3%).

Mi s-a acrit de câte ori am spus aceste cifre.

Colo, băiatul impotent moral, alimentează această prejudecată numai bună de aruncat în bezna istoriei. Dar, ce să vezi. E actualitate, nu e trecut, iar live-ul lui băiețică ne-o remintește.” a scris profesorul universitar Oana Băluță, pe Facebook. 

Vezi și: Vlogger cu 850.000 de abonați, despre o minoră: Merită violată. Poliția Capitalei s-a sesizat din oficiu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel