Oana Roman a vorbit despre copilăria ei și despre conflictele pe care le-a avut cu tatăl ei, Petre Roman.
„Am primit o educație foarte strictă. Vine de la bunica din partea mamei pentru care, ea fiind soție de ambasador 35 și ceva de ani, totul trebuia să fie ca la carte. La noi a fost dintotdeauna democrație în familie. Mama era foarte puternică. Ea și-a început cariera mai devreme, fiind și mai mare decât tata ca vârstă. Era cumva o persoană pe care noi o vedeam drept exemplu, model. Mama muncea foarte mult. Era șef de secție la radio pe limba arabă. Venea foarte târziu acasă.
Am avut o guvernantă de mică. O nemțoaică pe care o chema Cici care nu era rea și pe care am iubit-o din tot sufletul. A fost ca o bunică pentru mine. Și mama și tata aveau fiecare personalitatea lui”, a povestit Oana Roman, în direct la Vorbește Lumea.
"Tata era obsedat. Alor mei le era frică"
"Tata este absolut obsedat de curățenie și ordine. Mă responsabiliza tot timpul. Ai greșit, plătești. Nu-mi era frică de el, dar era o autoritate. Eu am fost un copil ne-cuminte și cam băiețoi. Alor mei le era frică să nu pățesc ceva. Noi stăteam la Victoriei și mergeam la joacă spre Cișmigiu. Uitam să vin la timp acasă, ajungeam și-l vedeam transfigurat. Se gândea că am pățit ceva.
Mi-am luat-o de câteva ori de la el pentru că am ajuns târziu acasă”, a mai spus vedeta.
„L-am întrebat mai târziu: Crezi că a meritat să mă bați cu cureaua pentru că am întârziat? Că n-am făcut nenorociri. Era tensiunea pe care el o simțea că nu știa ce era cu mine. O dată chiar a plecat după mine”, a spus ea.
"Eu nu mă plângeam la ei mei"
„Eu nu mă plângeam la ei mei. Mă mai guduram la Cici. Eu am refuzat să merg la grădiniță. Am fost la o creșă privată și apoi m-a trimis mama la sora bunicii mele, la țară la Râmnicu-Vâlcea. Acolo a fost foarte bine. Eram foarte răsfățată. Eram extrem de fericită”, a completat Oana Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”