Fostul mare atacant Viorel Moldovan este noul antrenor al Petrolul Ploiești. Anunțul a fost făcut duminică, de oficialii ploieșteni.
Tehnicianul în vârstă de 48 de ani a semnat un angajament pentru următoarele două stagiuni, iar principalul obiectiv pentru sezonul viitor este promovarea Petrolului în Liga 1.
„Tentația acestei provocări a fost mult, mult prea mare, și ideea în sine, aceea de a reuși o nouă promovare, de această dată cu FC Petrolul, m-a motivat foarte mult și a stat la baza deciziei mele de a veni la Ploiești. Știu că voi lucra la un club cu tradiție, cu suporteri minunați, cu istorie, iar asta mă face să fiu extrem de entuziasmat că am ajuns la Petrolul! Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în aducerea mea. Am văzut că sunt dorit foarte mult, lucru care îmi dă și mai multă încredere și energie pentru a reuși ca, la finalul sezonului, să urcăm pe prima scenă fotbalistică!”, a declarat noul antrenor Viorel Moldovan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință