Omniasig a înregistrat în primul semestru o creştere a primelor brute subscrise cu 14%
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat, în primul semestru din 2019, prime brute subscrise în valoare totală de peste 630 milioane lei, în creştere cu 14%, în comparaţie cu perioada similară a anului 2018.

Volumul total de despăgubiri plătite de Omniasig în această perioadă a fost de peste 410 milioane lei, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.

De asemenea, societatea a avut în primele şase luni din 2019 o evoluţie pozitivă, profitul brut conform standardelor de raportare IFRS în scop de consolidare fiind de peste 21 milioane lei.

Segmentul asigurărilor auto (Casco şi RCA) a avut o evoluţie pozitivă în primele şase luni din 2019. Astfel, valoarea primelor brute subscrise pe linia Casco a crescut semnificativ (peste 15 %) faţă de acelaşi interval din anul anterior, iar linia asigurărilor de răspundere civilă auto obligatorie (RCA), a înregistrat o creştere uşoară. Cumulat, pe cele două linii, Omniasig a înregistrat prime brute subscrise de peste 440 milioane lei, o creştere de aproximativ 15% faţă de primul semestru din 2018.

În ceea ce priveşte asigurările de sănătate, acestea au avut în continuare o evoluţie pozitivă, valoarea primelor brute subscrise pe această linie înregistrând o creştere de 51% faţă de acelaşi interval din 2018.

Şi volumul asigurărilor de călătorie (asistenţă turistică) s-a majorat în această perioadă cu peste 30% faţă de primele şase luni din 2018, demonstrând un grad din ce în ce mai ridicat de conştientizare şi responsabilitate a românilor care îşi petrec vacanţele în afara graniţelor.

Asigurările de tip Property (linia asigurărilor de incendiu şi calamităţi naturale) au înregistrat o creştere faţă de primul semestru din 2018, volumul primelor brute subscrise fiind de peste 110 milioane lei.

Numărul de reclamaţii înregistrate unic per petent şi per caz de către Omniasig Vienna Insurance Group în primul semestru al anului 2019 a fost în cuantum de 303, în timp ce numărul reclamaţiilor soluţionate favorabil a fost de 58, restul fiind neîntemeiate. Raportat la numărul poliţelor de asigurare emise de companie în primul semestru al anului curent şi care nu au fost anulate, numărul de petiţii înregistrate unic per petent şi per caz reprezintă doar 0,043% din acestea.

Totodată, raportat la numărul de dosare de daună avizate în primul semestru al anului 2019, numărul de reclamaţii înregistrate unic per petent şi per caz reprezintă mai puţin de 0,35% dintre acestea.

Omniasig Vienna Insurance Group este o societate administrată în sistem dualist, a cărei conducere este asigurată de Directorat, sub supravegherea şi coordonarea Consiliului de Supraveghere. Compania are un portofoliu de peste 100 produse şi o reţea teritorială extinsă.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul expert pe piaţa asigurărilor în Austria precum şi în Europa Centrală şi de Est. Grupul cu o tradiţie îndelungată, branduri puternice şi o relaţie apropiată cu clienţii este format din aproximativ 50 de companii din 25 de ţări. VIG are o experienţă de aproape 200 de ani în domeniul asigurărilor şi peste 25.000 de angajaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel