OMS se implică în campania de vaccinare din România
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
 Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Organizaţia Mondială a Sănătăţii se va implica pentru rezolvarea crizei sanitare, dar şi pentru impulsionarea campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 din România. 

Informaţia a fost confirmată pentru G4Media de dr. Alexandru Rafila, fost reprezentant al României la OMS. Conform acestuia, reprezentanţii OMS vor avea o teleconferinţă cu cei din donducerea INSP luni, 18 octombrie, şi vor discuta despre modalităţile în care OMS se poate implica. 

Mai multe state din Uniunea Europeană, dar și Republica Moldova au oferit sprijin României pentru a o ajuta să traverseze criza COVID-19. În ultima săptămână, România a înregistrat 2062 de decese în urma infectării cu coronavirus.

Danemarca a donat ventilatoare României 

Un număr de 15 ventilatoare şi 8 concentratoare de oxigen necesare pentru tratarea bolnavilor COVID, ajutor oferit de Danemarca, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, au ajuns sâmbătă la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat că, până sâmbătă seara, va fi clar unde va merge această aparatură, donată de Danemarca statului român, pentru gestionarea cazurilor COVID.

Sprijin exact unde avem nevoie, spune Arafat

"Sprijinul care a venit din partea Danemarcei este exact pe componentele de care avem nevoie - concentratoarele ne cresc numărul paturilor cu oxigen. Cu siguranţă, până în seara asta o să se ştie unde pleacă donaţia respectivă, deci nu va sta în depozit. Ventilatoarele de transport vor veni în sprijinul nostru pentru transport, dar ele pot fi folosite temporar şi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Astfel de dotări ne ajută să creştem capacitatea de management al pacienţilor respectivi", a declarat Raed Arafat.

Alături de el la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani a fost prezent şi ambasadorul Regatului Danemarcei în România, Soren Jensen.

Infectările cu COVID-19, în creştere accelerată 

Până pe 16 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.445.714 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.468 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.231.401 pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.239 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 236 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel