Omul de afaceri Victor Micula, trimis în judecată pentru 31 de infracţiuni
Autor: Andrei Itu pe 15 apr, 16:17 | Justiție

Omul de afaceri Victor Micula, trimis în judecată pentru 31 de infracţiuni

Omul de afaceri bihorean Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, a fost trimis în judecată, fiind acuzat în total de 31 de infracţiuni privind nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a informat joi Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au cerut Judecătoriei Oradea arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri Victor Micula pentru aceste infracţiuni, în acelaşi dosar fiind trimişi în judecată şi doi prieteni ai săi.

'În sarcina domnului Victor Micula, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au reţinut că acesta ar fi săvârşit un număr de 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, în decursul anului 2019, în sensul că acesta a achiziţionat prin persoană interpusă arme letale, muniţie letală pe care le-a şi manevrat şi folosit, acesta nedeţinând niciun permis de port-armă sau autorizaţie în acest sens.+

El mai este acuzat şi la instigare la fals sub semnătură privată - 13 infracţiuni la număr.

El l-a determinat pe un prieten de-al său, inculpat în dosar, să înscrie în fals că acesta a cumpărat pe numele lui respectivele arme, când de fapt beneficiarul acestora ar fi fost domnul Victor Micula', a declarat joi purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul Marius Pop Blaga.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi doi prieteni de-ai lui Victor Micula, unul prin intermediul căruia ar fi cumpărat armele de vânătoare, iar celălalt, acuzat că ar fi depus mărturie mincinoasă în dosar, în favoarea lui Victor Micula. 'Împreună cu acesta a fost trimis în judecată un coinculpat, care este acuzat de săvârşirea a 18 fapte de complicitate la nerespectarea armelor şi muniţiilor. Prin intermediul acestuia, domnul Victor Micula şi-ar fi procurat respectivele arme, inculpatul deţinând permis de port-armă şi autorizaţii pentru a fi cumpărate.

El este acuzat şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată - a cumpărat armele şi a înscris în fals că el este beneficiarul acestora. Mai există un inculpat trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă, care ar fi declarat mincinos pentru a-l ajuta pe domnul Victor Micula în faza de urmărire penală, cu privire la o armă', a mai declarat Marius Pop Blaga. În cauză, judecătorii au fixat termen de cameră preliminară pentru data de 23 aprilie. 

Justiție Vezi toate articolele
Crossuri parteneri