Pe tot parcursul acestei perioade, OCC își dorește să ajungă și în casele acestor copii, care simt absența părinților. Copiii eroilor au nevoie de noi, trebuie să le fim aproape, să le oferim aprecierea noastră și produse culturale de calitate.
Din respect și devotament, căci doar datorită lor vom putea reveni în sălile de spectacole, Opera Comică pentru Copii oferă în această perioadă acces gratuit la spectacolele de operă, operetă, balet, musical și teatru pentru copii, dar și la emisiunile educative produse în exclusivitate pentru aplicația Opera Copiilor.
"Trecem printr-o perioadă dificilă, dar nu înseamnă că nu putem rămâne împreună, mai ales alături de cei mici, căci pentru ei, Opera Comică pentru Copii se reinventează!", a declarat Felicia Filip, managerul instituției.
Pentru a obține acces gratuit în aplicația Opera Copiilor se completează un formular. După trimiterea acestuia, cadrele medicale vor primi pe adresa de e-mail datele necesare pentru intrarea în cont: bit.ly/ÎnscriereCadreMedicale.
În luna mai Opera Copiilor continuă să ofere un program variat de spectacole
Chiar dacă sala de spectacol s-a mutat la tine acasă, Opera Comică pentru Copii își continuă programul normal, cu două spectacole pe săptămână, difuzate în aplicația www.operacomica.ro, astfel:
02 Mai 2020 - opera Răpirea din Serai, regia: Cristian Mihăilescu
03 Mai 2020 - musicalul Punguța cu doi bani, regia: Gabriela Dumitru
09 Mai 2020 - baletul Prinț și Cerșetor, regia şi coregrafia: Cătălin Caracaş
10 Mai 2020 - concertul-lecție România Muzicală, regia: Irina Furdui
16 Mai 2020 - opereta Noapte la Veneția, regia: Cristian Mihăilescu
17 Mai 2020 - baletul Poveste Vieneză, regia şi coregrafia: Cătălin Caracaş
23 Mai 2020 - opereta Joc și Rock, regia: Cristian Mihăilescu
24 Mai 2020 - opera Directorul de Teatru, regia: Cristian Mihăilescu
30 Mai 2020 - musicalul Carnavalul Animalelor, regia: Elena Morar
31 Mai 2020 - concertul - lecție Petrică și Lupul
Părinții ar trebui să aibă acces legal la conturile de pe platformele sociale ale copiilor?
Începând cu 15 aprilie, Opera Comică pentru Copii a lansat pe pagina de Facebook o nouă emisiune: dezbaterea LIVE „Mădălin vs. Emil", care se desfășoară în fiecare miercuri, de la ora 20:20. Dacă săptămâna trecută subiectul s-a dezbătut în jurul întrebării „Școala online - utilitate sau moft?", miercurea aceasta Mădălin și Emil vor avea o altă dezbatere interesantă - „Părinții ar trebui să aibă acces legal la conturile de pe platformele sociale ale copiilor?" Tu ce părere ai? Intră pe pagina de Facebook a Operei Comice pentru Copii și spune-ți opinia!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008