Urmărește emisiunea live
Orașul din România care atrage încă 43 milioane euro, fonduri europene. Unde se duc banii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Zeci de milioane de euro au fost atrase până acum de un oraș din Transilvania. Acum, alte 43 de milioane de euro, fonduri europene, au fost obținute pentru diferite proiecte. 

Alba Iulia a atras încă 43 de milioane de euro din fonduri europene pentru investiții precum: iluminatul public, străzi modernizare și benzi suplimentare pentru transportul urban, monitorizare video, o nouă grădiniță, dar și un nou centru multifuncțional. 

Ion Ștefan, prezent la semnarea contractelor

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, a vizitat municipiul Alba Iulia, pe de o parte pentru a vedea la faţa locului impactul fondurilor europene atrase pentru dezvoltare locală, dar şi pentru a semna şase noi contracte reprezentând tot atâtea proiecte finanţate din fonduri europene REGIO.

"Doresc să vă transmit tuturor că am încheiat anul 2019 prin atingerea obiectivelor propuse la nivel naţional, în problematica absorbţiei fondurilor europene. Autoritatea de Management pentru POR a realizat ţinta de absorbţie pentru anul 2019, înregistrând chiar o depăşire cu 15 milioane de euro a valorii ce trebuia realizată, de 670,68 milioane euro eligibili, alocaţi prin Fondul European de Dezvoltare Regională. (...) Azi suntem la Alba Iulia, un oraş ce a atras peste 70 milioane euro din surse nerambursabile în precedenta perioadă de finanţare şi are semnate până în acest moment contracte prin care va atrage încă aproape 60 milioane euro, numai prin Programul Operaţional Regional. Consider că, prin contractele semnate, prin valoarea lor, prin impactul pe care îl vor aduce asupra comunităţii, avem un exemplu vădit al faptului că echipele care au obţinut aceste rezultate nu au făcut pauză şi îşi continuă munca pentru dezvoltarea oraşului. România are nevoie de astfel de exemple bune, prin care se investesc fondurile europene disponibile în proiecte durabile", a declarat Ion Ştefan, Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

Care este termenul de implementare a proiectelor

Până în anul 2023, edilii albaiulieni şi-au propus să finalizeze implementarea celor şase contracte de finanţare - ce au o valoare totală de peste 214 milioane lei, din care peste 202 milioane lei reprezintă valoarea totală a fondurilor europene solicitate.

Centrul oraşului, cartierele Ampoi şi Cetate, dar şi zona Partoş, sunt vizate de implementarea acestor proiecte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel