Orban, răspuns după avertismentul cu BEx. De ce îi dă demisia lui Cîţu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
foto Ludovic Orban Facebook
foto Ludovic Orban Facebook
Ludovic Orban i-a răspuns premierului Florin Cîţu, după ce acesta a cerut explicaţii privind declaraţia de după Congres. 

"Ce mai e de spus faţă de ce am spus ieri? Când mi-am retras vreo declaraţie?", a spus Ludovic Orban. 

Întrebat de posibilitatea ca votanţii săi să fie sancţionaţi în PNL. Orban a dat un răspuns ferm. 

"Colegii care m-au susţinut sunt colegi care au muncit pentru partid, care au făcut un lucru bun pentru partid că m-au sprijinit. Era evident pentru orice om de bun simţ că dacă eram ales era mai bine pentru PNL. Ar fi culmea să fie sancţionaţi colegi care au avut o opţiune în beneficiul PNL. Nu au cum să facă opoziţie în Parlament de acum, chiar dacă există diversitate de opinie în partid", a mai punctat Orban. 

De ce îşi pune demisia pe biroul lui Cîţu

"Eu luni dumineaţă, la ora 9:00, îmi depun demisia în mâna preşedintelui PNL. Este o decizie irevocabilă, care va fi operată când preşedintele PNL va depune demisia respectivă. Când o va cere, atunci îmi voi depune demisia. Nu mai există cale de întoarcere. Eu sunt un om de onoare, voi rămâne în funcţie până se formează o majoritate parlamentară care să împiedice alegerea unui pesedist la şefia Camerei. Cum va funcţiona Parlamentul în sprijinul unui Guvern cu preşedinte al Camerei de la PSD? Decizia va fi la dl Cîţu să opereze cu demisia mea când vom avea majoritate şi funcţia va rămâne la PNL", a concluzionat Ludovic Orban. 

Ce se întâmplă cu moţiunea de cenzură 

"Eu, ca deputat, membru PNL, nu voi vota niciodată o moţiune împotriva Guvernului PNL. Nu mai sunt preşedinte de partid să spun ce vor face alţii", a mai spus Ludovic Orban, întrebat dacă parlamentarii PNL care l-au susţinut ar putea vota moţiunea de cenzură anti Cîţu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel