Echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov au efectuat controale în magazine ale retailerilor Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan și Cora, pentru verificarea corelatiei dintre denumire si compozitie a oțetului existent pe piață. Controalele s-au desfășurat cu prelevări de eșantioane de oțet aflate la comercializare, care au fost analizate în laboratoare.
În urma rapoartelor analitice ale acestor probe, realizate la laboratoare omologate din România, precum și ca urmare a analizarii contraprobelor la laboratoare din Uniunea Europeană, s-a constatat că unele dintre eșantioanele prelevate din oțetul existent la comercializare pe piața din România, despre care se declara pe etichetă că provine din vin, mere sau vișine, este, de fapt, un produs obtinut dintr-o materie prima preponderent diferita de cea declarata în denumirea produsului.
Peste 11.000 de litri de oţet falsificat
Ca atare, echipele CRPC București-Ilfov au verificat existenta la comercializare a loturilor din sortimentele de otet la care, urmare a analizelor de laborator, a rezultat că sunt neconforme și a oprit de la comercializare cantitatea de 11.500 litri de oțet. Au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 20.000 de lei, s-a dispus încetarea imediată a acestor practici înșelătoare față de consumatori și s-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru celelalte loturi de produse de același tip, aflate la comercializare, existând suspiciunea de neconformitate, până la punerea la dispoziție de către operatorii economici a unor buletine de analiză, care să ateste conformitatea acestora.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a înaintat rezultatele acestor analize colegilor de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în scopul realizării unei notificări în sistemul de alertă alimentară a Uniunii Europene pentru aceste produse, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță