OUG 25/2020. Avocatul Poporului atacă la CCR modificările
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Avocatul Poporului atacă la CCR modificările din sistemul sanitar făcute prin OUG 25/2020.

Avocatul Poporului anunță că a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la unele prevederi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

„Avocatul Poporului observă, între altele, faptul că inițiatorul ordonanței a omis să solicite și să obțină avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, organismul de la care era obligat de lege să îl ceară, întrucât O.U.G. 25/2020 are ca obiect de reglementare inclusiv asistența medicală de urgență. Acest fapt atrage neconstituționalitatea întregului act normativ. În condițiile în care actul normativ sus-menționat afectează drepturi și libertăți cetățenești, iar Legea fundamentală interzice adoptarea ordonanțelor de urgență care, prin obiectul de reglementare, afectează respectivele drepturi și libertăți, Avocatul Poporului constată că OUG nr. 25/2020 nu respectă această interdicție, nu există nicio analiză care să justifice urgența și nu este dovedită situația extraordinară care a determinat emiterea ordonanței de urgență", se arată într-un comunicat transmis de Avocatul Poporului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel