Arbitrul Ovidiu Haţegan a fost testat negativ pentru COVID-19, după ce a arbitrat partida dintre Valencia şi Atalanta, din Liga Campionilor, la data de 10 martie. Haţegan a petrecut 14 zile în autoizolare, la fel ca ceilalţi colegi din brigadă.
Ovidiu Haţegan a fost testat negativ pentru COVID-19, după ce a avut emoţii în urma partidei dintre Valencia şi Atalanta, din Liga Campionilor, când s-a aflat la centru.
După partida din 10 martie, Ovidiu Haţegan şi ceilalţi colegi din brigadă - Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe şi Sebastian Colţescu - au intrat în autoizolare pentu 14 zile.
"Am avut ceva simptome"
„Suntem toţi sănătoşi, slavă Domnului! Dintre toţi, eu am fost singurul care am avut ceva simptome, în sensul că am avut o tuse seacă. Nu ceva grav, în alte condiţii poate nici nu aş fi băgat de seamă. Recunosc, m-am speriat puţin având în vedere şi faptul că soţia este însărcinată. Am făcut testul şi vineri mi-a venit rezultatul, este negativ. Am avut emoţii, abia aşteptam să aflu rezultatul. Mulţumesc tuturor celor care s-au interesat de sănătatea noastră, am primit multe telefoane în această perioadă. Este un moment dificil pentru toată lumea, dar va trece. Trebuie să fim însă atenţi şi să ne protejăm, pe noi şi pe cei apropiaţi nouă! Vom avea timp să facem totul, dar acum trebuie să avem grijă de sănătatea noastră şi nimic mai mult! E tot ce contează! Să fim responsabili şi să respectăm măsurile luate de autorităţi!", a spus Ovidiu Haţegan, potrivit frf.ro, scrie Mediafax.
La scurt timp după meciul disputat fără spectatori dintre Valencia şi Atalanta, scor 3-4, Spania şi Italia au devenit cele mai afectate ţări europene de pandemia de coronavirus, cu 9.134, respectiv 5.690 de decese până în prezent.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică