Pandemia LOVEȘTE iar PETROLUL. Prețul a început să SCADĂ
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Prețul petrolului a început să scadă din cauza pandemiei de COVID-19. 

Prețul petrolului a scăzut luni cu 3%, peste pierderile de săptămâna trecută, în condițiile în care cazurile în creștere de COVID-19 din Statele Unite și Europa au ridicat îngrijorări cu privire la cererea de țiței, transmite Mediafax, citând Reuters. Petrolul Brent a scăzut cu 1,25 dolari, sau 3%, la 40,52 dolari la 07:55 GMT. Petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 1,28 dolari, sau 3,2%, la 38,57 dolari, după ce a pierdut mai mult de un dolar la scurt timp după începerea tranzacționării. Brent a scăzut cu 2,7% săptămâna trecută, iar WTI a înregistrat un minus de 2,5%.

Statele Unite au raportat cel mai mare număr de noi infecții cu coronavirus în două zile, în timp ce în Franța noile cazuri au urcat la valoarea record de peste 50.000 duminică.

Libia va crește producția

În ceea ce privește oferta, compania națională libiană a anunțat că producția va ajunge la 1 milion de barili pe zi (bpd) în patru săptămâni, o creștere mai rapidă decât preziseră mulți analiști.

„Barilii de petrol libian vin într-un moment în care piața țițeiului tocmai s-a confruntat cu dezamăgirea din partea grupului OPEC +, pentru că organizația nu a venit cu noi propuneri de politici”, a declarat Avtar Sandu, senior manager la Phillip Futures din Singapore.

OPEC +, ce include Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și Rusia, va crește, de asemenea, producția cu 2 milioane bpd în ianuarie 2021 după reducerea producției cu o valoare record la începutul acestui an. Președintele rus Vladimir Putin a indicat săptămâna trecută că ar putea fi de acord să prelungească reducerea producției convenită de OPEC +.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel