”Aș vedea și parte plină a paharului. În România, prin comparație cu ce se întâmplă în alte țări europene, la noi, lucrurile sunt încă în echilibru și să sperăm că vor rămâne așa. Dacă ne gândim la numărul de îmbolnăviri, cazurile severe și decese, ele sunt sub media europeană. Sigur că va mai dura, vor fi săptămâni grele de acum încolo, astfel că nu putem trage linie. Ce e foarte important, când vorbim de această pandemie, e că va fi un interval lung până când va fi cu totul rezolvată. Vom vorbi de luni de zile, chiar dacă lucrurile se vor așeza, să spunem, în două luni de acum încolo, asta nu înseamnă că e rezolvat. S-ar putea să existe și un alt vârf, care să fie în toamnă. Depinde de ce vor face țările la nivel global, ce măsuri vor lua. Pot fi țări cu număr mic de cazuri, dar care să nu-și ia măsuri preventive și să ajungă să aibă un număr mare de cazuri și atunci, e posibil ca acel foc care mocnește să se reaprindă, chiar dacă nu cu aceeași forță, dar se va întâmpla. 50.000 de decese înseamnă foarte mult, dar dacă ar fi să comparăm cu alte situații similare, numărul de decese ar putea fi foarte mare la nivel global.” a spus Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?