Paracetamolul și novocalminul, PRODUSE de URGENȚĂ, de Antibiotice Iași
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Antibiotice Iaşi reia producţia de paracetamol şi novocalmin în regim de urgenţă.

Antibiotice Iaşi va livra către farmaciile şi spitalele din România paracetamol şi novocalmin, producţia pentru aceste medicamente fiind reluată pentru a susţine sistemul de sănătate românesc, greu încercat în această perioadă, a anunţat marţi compania.

Ce spune directorul Antibiotice Iași

Reprezentanţii Antibiotice Iaşi susţin că au reluat fabricarea acestor produse în regim de urgenţă, în contextul în care atât paracetamolul, cât şi metamizolul sodic (medicament care se eliberează pe bază de prescripţie medicală, alternativă terapeutică pentru paracetamol) au fost incluse în cele mai multe din ghidurile naţionale de tratament în UE, ca primă opţiune la iniţierea tratamentului febrei sau durerii provocate de infecţia cu COVID-19.

"Antibiotice Iaşi dispune de resurse importante, precum autorizaţii de punere pe piaţă, materii prime, know-how-ul de fabricaţie, pentru a fi capabilă în orice moment să producă şi să livreze o întreagă gamă de medicamente pentru milioane de pacienţi, inclusiv pentru tratamentul simptomatic COVID-19", a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice Iaşi, citează Agerpres. 

Paracetamolul, alegere eficientă

Reprezentanţii Antibiotice Iaşi susţin că paracetamolul este considerat o alegere eficientă pentru afecţiunile virale şi bacteriene, de aceea stocurile din depozitele farmaceutice şi din farmacii pentru produse care conţin această substanţă activă au fost reduse.

"Atât paracetamolul, cât şi metamizolul sodic, fac parte din clasa de medicamente cunoscute sub denumirea de analgezice şi antipiretice. Ele ameliorează durerea şi reduc temperatura corpului în caz de febră. Metamizolul sodic este recomandat pe bază de prescripţie medicală atât în durere, cât şi în combaterea febrei, atunci când aceasta este refractară la alt tratament", se menţionează în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel