Părinţi sancţionaţi contravenţional pentru nesupravegherea copiilor în Galaţi
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Părinţii a trei minori de 7, 9 şi 10 ani au fost sancţionaţi contravenţional de către poliţişti, după ce şi-au lăsat copii nesupravegheaţi, aceştia dispărând de la locul de joacă, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi.

Potrivit sursei citate, Secţia 2 Poliţie Galaţi a fost sesizată, duminică seara, de o femeie, de 39 ani, din municipiul Galaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 16,30, l-ar fi lăsat pe fiul său minor de 7 ani să se joace într-un parc din zona blocului în care locuieşte, împreună cu alţi doi copii, de 9 şi 10 ani. Aceasta a mai precizat că, după câteva ore, a constatat că minorii nu se mai aflau în parc şi împreună cu părinţii celorlalţi doi copii i-au căutat, până în jurul orei 22,00, dar nu i-au găsit.

Poliţiştii au mers în zona indicată de femeie, dar la scurt timp cei trei copiii au revenit la domiciliu, precizând că au fost plecaţi pe faleza Dunării pentru a se juca.

Atât copiii, cât şi părinţii acestora au fost conduşi la secţia de poliţie, unde cei din urmă au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 500 lei pentru nesupravegherea minorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel