Parteneriat între Ministerele Muncii și Educației pentru programul „A doua șansă”
Autor: Neagoe Narcis-Florentin pe 18 Martie, 16:54 | Educatie

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Ministerul Muncii și Ministerul Educației vor conlucra pentru dezvoltarea programului „A doua șansă”, se arată într-un comunicat.

În cadrul întâlnirii de lucru de astăzi, miniștrii Raluca Turcan și Sorin Cîmpeanu au discutat despre soluțiile cele mai potrivite pentru persoanele sărace, beneficiare ale venitului minim garantat, și care ar putea fi active pe piața muncii. 

În urma campaniei naționale de verificare a stabilirii și acordării ajutorului social și pentru identificarea măsurilor de creștere a ocupării de către persoanele apte de muncă, derulată de Ministerul Muncii, au fost identificate un număr de 14.000 persoane fără studii finalizate la nivel primar sau gimnazial – persoane care nu au un loc de muncă și al căror venit este doar cel din ajutorul social, se mai arată în comunicat. Pentru a crește șansele de angajare pe piața muncii a acestor persoane este nevoie de îmbunătățirea  nivelului de educație, pe de o parte, dar și de existența cadrului de formare pentru a obține o calificare profesională. 

Ministerul Educației asigură locuri pentru persoanele apte de muncă, dar fără studii

În acest sens, prin programul „A doua Șansă”, Ministerul Educației va asigura locuri pentru persoanele care sunt apte de muncă, dar nu au studiile primare sau gimnaziale finalizate, oriunde există această nevoie. De asemenea, vor fi asigurate locuri și condiții pentru ca aceste persoane să poată obține o calificare profesională care ulterior să le permită angajarea pe piața muncii. Ministerul Muncii, prin instituțiile specializate, va oferi consiliere și sprijin pentru ca beneficiarii programului “A doua Șansă” să se poată angaja pe piața muncii cât mai repede posibil.

Prin parteneriatul încheiat azi între cele două ministere, dorim să îmbunătățim nivelul de educație a populației aptă de muncă, aflată în situații de sărăcie și ajutor social, dar și creșterea gradului de ocupare pe piața muncii. „În același timp, credem că educația și măsurile active de ocupare pot fi soluții care să contribuie la îmbunătățirea vieților celor aflați în situații dezavantajate”, mai arată documentul.

Educatie Vezi toate articolele
Crossuri parteneri