Conform raportului, partidele au primit, în total, 19,8 milioane de lei de la bugetul de stat şi au cheltuit 6,8 milioane de lei în luna ianuarie. Nu mai puțin de 41% din fonduri au fost plătite pentru presă și propagandă, 20% pentru personal, 8% pentru consultanță politică și 7% pentru sondaje de opinie. AUR a cheltuit doar 3 lei, liderul formațiunii anunțând, de altfel, că nu va folosi subvenția de la stat.
"Pentru prima dată de când se alocă subvenții pentru partidele politice, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a publicat date privind cheltuielile lunare ale acestora. Măsura este una pozitivă, mai ales în contextul în care subvențiile au crescut semnificativ și au existat câteva dosare penale pentru utilizarea acestora în mod ilegal - alături de probleme administrative - și consolidează transparență cu privire cheltuirea banilor publici.
Lipsa datelor și a unor concluzii elaborate limitau accesul unui observator extern la înțelegerea, cel puțîn generală, a modului în care partidele cheltuie banii publici; singurele informații disponibile, cu oarecare întârziere, erau concluziile din rapoartele anuale ale AEP și ale Curții de Conturi.
Așadar, deschiderea datelor este un proces important, care ne permite să înțelegem mai bine destinația banilor", a transmis, luni, Expert forum, într-un comunicat de presă.
Partidele, aproape jumătate din cheltuieli pe presă
Din totalul sumei încasate de partide pe luna ianuarie, cei mai mulţi bani i-a primit PSD (7,6 mil), urmată de PNL (6,4 mil). La polul opus se află Pro România şi PMP, care au primit bani doar pentru rezultatele de la alegerile locale din 2020.
Cei mai mulţi bani au fost cheltuiţi de partide pentru presă, 41 la sută.
"Dacă ne uităm la nivel de partid, observăm că situația este foarte diversă, iar partidele își fac planuri financiare diferite. PSD, de exemplu, a cheltuit jumătate din fonduri pentru presă și propagandă, la care se mai adaugă alte 12% pe sondaje de opinie, plus 8% pe consultanță politică; personalul ocupă 22% din cheltuieli.
PNL a cheltuit sume importante pentru promovare - 60% din fonduri pentru presă și propagandă, 15% consultanță, respectiv 9% pentru sondaje.
USR, în schimb, a cheltuit 56% din bani pentru personal și un sfert pentru chirii și utilități. Și PLUS a cheltuit un procent similar pentru personal, respectiv o treime pentru onorarii (avocați, executori și experți)", mai arată organizația.
Potrivit raportului, Pro România a alocat 83% din fonduri pentru investiții pentru bunuri, iar PMP a împărțit cea mai mare parte a subvențiilor între presă și propagandă (66%) și personal (25%). PMP este singurul partid care a investit în spoturi publicitare (13980.6 lei).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei