„Pașaportul acesta verde, de care s-a tot discutat, și care înseamnă vaccin, test negativ, ori dovada că ai trecut prin boală. Nu era obligativitate, era una din cele trei condiții care să faciliteze mobilitatea. Adică nu ți se impune vaccinarea, poți să te încadrezi în celelalte două categorii. Eu vreau să spun altceva. La ce folosește acest certificat? Vă dau exemplul Canadei, chiar și SUA și-a avertizat cetățenii să nu călătorească în Canada, chiar dacă sunt vaccinați.
Se întâmplă așa, ești vaccinat, te urci în avion cu test negativ, altfel nu te primesc, ajungi în Canada, arăți că ești vaccinat și că ai avut test negativ, nu-i interesează, te bagă 5 zile în carantină la hotelul stabilit de ei, pe banii tăi, după 5 zile obligatoriu faci un test, tot pe banii tăi, iar dacă ieși negativ ieși din carantina lor și te duci în locul în care doreai și mai stai 5 zile, după care, din nou, faci un test, tot pe banii tăi și abia atunci ai voie să te plimbi prin țară. La ce ne folosește acest tip de certificat verde dacă deja sunt state care reglementează aberații de tipul ăsta?“ a întrebat Răzvan Dumitrescu.
"Paşaportul verde, rol determinant în modul în care ne vom mişca"
„Acest certificat verde e unul stabilit la nivelul Comisiei Europene și la nivelul Parlamentului după lungi dezbateri, acceptat de către conclavul zeilor din Consiliul European, acolo unde sunt președinții și premierii și el va avea un rol determinant în modul în care ne vom mișca la nivelul Europei. Nu putem reglementa la nivelul Bruxelles-ului ce face Australia sau Canada. În Australia e o situație similară, ba mai mult, persoana plătește carantina.
Nici Australia, nici Canada nu fac parte din Uniunea Europeană. Cu siguranță că vei putea merge în Grecia, Italia, Spania, Germania, Portugalia, Franța cu certificatul verde, fără să ai nevoie de test PCR. E un ajutor extraordinar. Se discută mult de evenimente, tuturor ne e dor de acestea. Foarte multe țări discută despre introducerea acestui certificat în momentul în care participi la un astfel de eveniment“, a precizat europarlamentarul Rareș Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”