Patru gimnaste americane, printre care și Simone Biles, care a renunțat la competiția olimpică chiar în timpul Jocurilor, acuză FBI și sistemul de justiție pentru eșecul de a le proteja, chiar dacă ele au semnalat problemele pe care le aveau cu medicul echipei.
Într-o mărturie emoționantă, susținută miercuri, cele patru femei au declarat Comitetului Judiciar al Senatului SUA că au „suferit și suferă în continuare” din cauza abuzului pe care l-au experimentat și a manipulării lui Larry Nassar, informează BBC.
Simone Biles, de patru ori medaliată cu aur olimpic, una dintre cele mai cunoscute figuri din sportul mondial, a cerut urmărirea penală a agenților implicați.
"Cât valorează o fetiță?" a întrebat aceasta.
Au omis și au făcut declarații false
În audierile lor, gimnastele s-au referit la modul în care agenții FBI au tratat greșit acuzațiile de abuz aduse lui Larry Nassar și apoi au făcut declarații false în urma rezultatelor anchetei, scrie CNN.
„Au permis unui molestator să iasă liber mai mult de un an și această inacțiune a permis în mod direct abuzul lui Nassar să continue”, a declarat McKayla Maroney Comitetului Judiciar al Senatului, după ce a relatat detaliile le-a furnizat agentului care i-a luat un interviu despre abuzul lui Nassar.
"Ce rost ar avea să raportăm abuzul pe care agenții noștri FBI urmau să îl îngroape într-un sertar?" a adăugat ea.
Gimnaste abuzate de medicul echipei
Alături de Maroney și Biles au venit și gimnastele Maggie Nichols și Aly Raisman, care s-au numărat printre sutele de sportivi agresați de Nassar, fostul medic al echipei de gimnastică din SUA, care acum execută o condamnare de câteva decenii la închisoare.
McKayla Maroney, care a câștigat aurul la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, a descris experiența de a fi intervievată de FBI ca fiind plină de „tăcere și lipsă de considerație pentru trauma mea”.
„Au ales să inventeze, să mintă despre ceea ce am spus și să protejeze un molestator în serie”, le-a spus ea senatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"