„Pe aripile vântului” a revenit la HBO Max cu un mesaj
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Clark Gable şi Vivien Leigh în rolurile principale
Clark Gable şi Vivien Leigh în rolurile principale
„Pe aripile vântului” a revenit în grila de filme de la HBO Max, dar serviciul de streaming a introdus un prolog de 4 minute în care se vorbeşte despre temele problematice ale filmului, scrie The New York Post.

Jacqueline Stewart, profesor la Departamentul de Studii Cinematografice şi Media de la Universitatea din Chicago, este cea care vorbeşte în prologul de 4 minute şi jumătate. Ea prezintă o lecţie de cinematografie, vorbind despre cele opt premii Oscar câştigate în 1939 de adaptarea romanului cu acelaşi nume semnat de Margaret Mitchell, precizează Mediafax.

Apoi, Stewart recunoaşte că filmul „nu a fost lăudat de toată lumea” şi spune că „prezintă imaginea Sudului american din perioada antebelică drept un„ cadru romantic, idilic”.

Stewart mai spune că David O. Selznick, cel care a produs „Pe aripile vântului”, a recunoscut că a realizat un film care înfăţişează o „lume a harului şi frumuseţii, fără a recunoaşte brutalităţile sistemului sclavagist pe care se bazează această lume”. Stewart spune că „tratarea acestei lumi prin lentila nostalgiei neagă ororile sclaviei, precum şi moştenirile sale privind inegalitatea rasială”.

În prologul filmului se mai arată că deşi vizionarea „Gone With the Wind” „poate fi inconfortabilă, chiar dureroasă”, „este important ca filmele clasice de la Hollywood să fie disponibile în forma lor originală” pentru a-i lăsa pe telespectatori „să reflecte asupra propriilor credinţe atunci când le urmăresc”.

Filmul clasic „Gone with the Wind/ Pe aripile vântului” (1939, în regia lui Victor Fleming), cu Clark Gable şi Vivien Leigh în rolurile principale, a fost scos de HBO de pe platforma de VOD, HBO MAX, de teama reacţiilor negative pentru modul în care îi prezintă pe oamenii de culoare, relatează New York Times.

„Pe aripile vântului” a fost mereu criticat de o parte a societăţii americane pentru sclavii veseli pe care îi reprezintă şi pentru că a romanţat sclavia şi războiul civil. Culmea, Hattie McDaniel a devenit prima actriţă de culoare premiată cu Oscar pentru rolul lui Mammy, sclava de casă a familiei O’Hara care deţinea plantaţia Tara.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel