Din anul 2021 intră în vigoare noua lege a pensiilor, în baza căreia se va aplica o nouă formulă de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiei.
Noua lege introduce în formula de calcul a pensiilor noțiunea de punct de referință, care, în 2021, va avea o valoare de 75 de lei. Conform formulei de calcul, ”cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință", subliniază dcbusiness.ro.
Punctul de referință, din 2021. Ce este
Punctul de referință, conform sursei citate, reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie, care este acum de 1.100 lei, și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzute de legislația anterioară, adică 25.
Tot până în 2021, ar urma să crească inclusiv valoarea punctului de pensie, după cum urmează:
- 1.775 de lei până la 1 septembrie 2020,
- 1.875 de lei până la 1 septembrie 2021.
În același timp, începând din 2022, valoarea punctului de referință se va indexa, anual, cu rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial brut realizat, arată Avocatnet, conform sursei citate.
Cum se calcula până acum pensia
Anterior adoptării acestei legi, cuantumul pensiei era stabilit prin înmulțirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie. La rândul lui, punctajul mediu era determinat prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, potrivit Legii nr. 263/2010.
Ce se schimbă
Prin urmare, noua formulă de calcul va fi ușor diferită de cea folosită anterior. "Numărul total de puncte realizate de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia. Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumei punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic. Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau, după caz, a venitului lunar asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale, la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din anul respectiv", se arată în noua lege.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima