Pentagonul a anunţat vineri noi restricţii cu privire la accesul militarilor străini la arme în bazele militare americane, precum şi alte măsuri, după ce un ofiţer saudit a ucis trei marinari americani la o bază navală din Florida, luna trecută, informează Reuters.
"Revenirea la muncă nu înseamnă să revenim la ceea ce era înainte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Mergem mai departe şi punem în aplicare câteva politici şi proceduri de securitate noi", a explicat Garry Reid, înaltă oficialitate specializată în intelligence, de la Pentagon, într-o declaraţie.
Trei marinari americani au fost ucişi şi alte opt persoane au fost rănite
Trei marinari americani au fost ucişi şi alte opt persoane au fost rănite într-un atac la baza navală de la Pensacola, din Florida. Un adjunct de şerif l-a împuşcat mortal pe atacator, identificat drept sublocotenentul saudit Mohammed Saeed Alshamrani.
După atac, armata americană i-a ţinut la sol pe piloţii saudiţi şi a dispus ca circa 850 de membri ai personalului militar saudit, cu statut de elevi vizitatori în SUA, să participe doar la pregătirile efectuate în sălile de curs, până la revizuirea procedurilor.
Pregătirile pe teren, reluate după implementarea noilor proceduri
Reid a mai menţionat în declaraţia de presă că toate departamentele armatei vor putea relua pregătirile şi pe teren atunci când noile proceduri vor fi implementate.
Săptămâna viitoare, secretarul apărării Mark Esper urmează să viziteze baza de la Pensacola, unde va informa conducerea unităţii cu privirile la schimbările care urmează să intre în vigoare, a anunţat Pentagonul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor