Pericol într-un parc din Bucureşti. Adriana Săftoiu: Am anunţat Primăria. Să sperăm că nu va mai exista vreo victimă
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Deputatul liberal Adriana Săftoiu avertizează asupra unui pericol dintr-un parc bucureştean. 

"Îmi făceam tura de pași, mereu pe acelaşi traseu - Băneasa, zona Greenfield. Nu l-am auzit, nu l-am văzut, nu l-am simţit decât când m-a înhăţat. Am reuşit să mă desprind din colții lui - un câine imens, negru cu alb, lățos. Am continuat să merg cu fața la el, încercând să îl alung. S-a oprit la câtiva metri şi m-a privit mârâind.

Am reuşit să ajung la un Mega Image din cartier. Mi-am dat seama că nu e de glumă. Sângeram din greu. N-aveam nici un leu la mine ca să cumpăr spirt. Dar am dat peste nişte oameni de treabă, mi-au dat sticla de pe raft şi am turnat din greu. Am oprit o maşină (să le dea Dumnezeu sănătate acelor doi tineri!), m-au dus până acasă, am pus niste bandaje, m-am urcat în mașina mea şi am mers direct la urgenţe la Elias. Trei plăgi, din fericire doar una profundă.

De acolo, la Balș pentru antirabic. În fața mea - încă trei persoane. Întreb dacă toată lumea stă pentru vaccin. Da. Iar doamna din față îmi spune că a fost muşcată în Băneasa, zona Greenfield spre Grădina Zoo. Îmi descrie câinele. Același. Ajung pe scaun. Medicul de gardă mă întreabă unde s-a întâmplat. După ce îi dau detaliile, imi spune: Sunteți a treia persoană în două ore, din aceeasi zonă, muşcată de un câine cu aceleași semnalmente. Am anunțat Primăria Sectorului 1. E o zonă unde sunt mulți copii, mai ales într-o zi însorită. Să sperăm că nu va mai exista nici o victimă.", a scris Adriana Săftoiu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel