Numai în județul Bistrița-Năsăud 17 persoane au fost plasate în carantină instituţionalizată, sub pază, ca urmare a nerespectării măsurilor de izolare la domiciliu!
În urma acţiunilor de verificare efectuate de poliţişti, împreună cu celelalte structuri integrate, în perioada 15 mai - 1 iunie, au fost identificate 17 persoane care nu au respectat măsurile care se impun odată cu aplicarea măsurii izolării la domiciliu.
Ce au făcut persoanele
”Motivele cu care aceste persoane au încercat să se justifice sunt acţiuni banale, dar care pot avea repercusiuni grave pentru cei din jur! Astfel, reamintim tuturor celor aflaţi în izolare că vizitele la iubit/iubită, plimbările, fie ele în localitatea de domiciliu sau în afara acesteia, activităţile de amenajare/renovare sau efectuarea de cumpărături sau alte activităţi care implică deplasarea în afara locuinţei sunt riscante pentru sănătatea persoanelor cu care intraţi în contact”, spun reprezentanții Prefecturii.
"Fac din nou un apel către toţi cetăţenii care se află în izolare la domiciliu şi le reamintesc că respectarea acestei măsuri este benefică atât pentru sănătatea lor, cât şi pentru a celor din jur! Ştiu că nu este uşor, dar faptul că ne aflăm într-o perioadă de relaxare nu înseamnă că nu mai trebuie să ne protejăm, înseamnă că trebuie să ne asumăm măsurile de igienă, distanţare socială şi siguranţă reluându-ne, treptat, activităţile zilnice. Fac un apel la responsabilitate, discernământ şi răbdare pentru a putea să ne revenim pe deplin la vieţile noastre aşa cum le ştiam înainte de pandemie!", transmite prefectul Stelian Dolha.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video