Peştera Ialomiţei, cel mai vizitat obiectiv turistic din Bucegi, redeschisă publicului
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Peștera Ialomiței a fost redeschisă publicului, anunță Corneliu Ștefan, președintele CJ Dâmbovița, după ploile care au devastat nordul județului. 

Zona montană a judeţului Dâmboviţa a fost lovită serios de precipitaţii, care au distrus Dj 714 pe o suprafaţă de 200 de metri. De asemenea, buştenii aduşi de viitură au blocat circulaţia în zona Zănoaga. 

"Se ajunge în cele mai bune condiții în Platoul Padina pe drumul de pe partea dreaptă a Lacului Bolboci. Astfel, weekend-ul acesta putem merge, în siguranță, la Festivalul „Peștera-Padina”. Și vremea se anunță numai bună pentru cele 3 zile de concerte pe care Consiliul Județean Dâmbovița le organizeză începând de vineri, 23 iulie, până duminică, 25 iulie" a precizat Corneliu Ștefan într-o postare, miercuri, la prânz.

 

Vezi și: Festivalul „Padina - Peștera” în inima Bucegilor

De asemenea,  Corneliu Ştefan, a mai precizat, după o vizită în zona montană, că  "accesul la Cabana Bolboci, dar şi la intrarea pe drumul dinspre Peştera spre Cheile Tătarului, vor fi montate indicatoare care vor anunţa acest lucru. În ceea ce priveşte turiştii aflaţi acum în munte, aceştia sunt în deplină siguranţă.  A fost găsită şi ruta pe care pot merge spre casă. Vă asigur că vom reface drumul în cel mai scurt timp, astfel încât zona montană să fie accesibilă pe toate rutele existente”.

Urmările inundațiilor din cursul superior al Ialomiței   Foto: Facebook Corneliu Ștefan

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel