Petre Daea, ministru al Agriculturii în Guvernul PSD, a transmis un mesaj referitor la atacurile urșilor din ultima perioadă:
„Opriți măcelul!
Imaginile zilei cu oameni sfârtecaţi de urși, care au îndurerat familii şi au intrigat o țară întreagă, nu pot fi eliminate prin măsuri surogat - a se vedea prevederile OUG și nici prin solicitări absurde la Avocatul Poporului.
Nu trebuie să alegem între oameni şi animalele sălbatice!
Nu prin comisii care să constate post factum că moartea unui om poate fi recompensată prin uciderea ursului vinovat, care trebuie să fie şi dovedit vinovat, constatându-se împrejurările şi urmările.
Cunosc bine starea de spirit a crescătorilor de animale, care de teama urşilor nu mai pot urca la munte cu animalele pe care toţi le admirăm, privindu-le, dar să stai cu acestea sub cerul liber, în piscul muntelui şi sub amenințarea ursului ....e mult prea riscant, chiar periculos!
În munte nu se poate urca, oamenii din satele montane dorm îmbrăcaţi, în oraşe, urșii au ajuns să dirijeze circulaţia - generând mobilizări de forţe: jandarmi, poliția locală şi serviciul de circulație, un spectacol al fricii şi al neputinţei.
A făcut cineva un calcul despre cât ne costa aceste mobilizări de forţe şi pentru ce ?!
Vrem cumva să devină România gradina zoologica a intereselor unor admiratori ?!
Merită să plătim cu sângele românilor noştri şi cu teama zilnică această periculoasă interpretare a protejării mediului înconjurător ?
Unde este omul, care este locul şi rolul lui - în ghiarele ursului, în sicriul udat de lacrimile familiilor îndoliate şi în cimitirele cu crucile ridicate la capul defunctului UCIS DE URS?
Ştiu şi îmi asum că voi fi criticat de o parte dintre cei care iubesc animalele şi eu sunt unul dintre iubitorii de animale, dar prefer critica în locul lacrimilor vărsate de durerea dispariţiei semenilor noştri.“, spune Petre Daea.
Stare de alertă din cauza urșilor
„AJUNGE!
Am decretat stare de alertă pentru:
- covid 19 ca să putem scăpa de Sars-Cov-2, SALVÂNDU-I PE ROMÂNI
- gunoaiele lui Clotilde Armand, pentru a preveni îmbolnăvirea locuitorilor CAPITALEI ROMÂNIEI
Poate putem decreta stare de alertă ca să numai moară FRAŢII NOȘTRI UCIŞI DE URȘI!
Ce ziceți guvernanți?
Eu spun așa:
Aveţi cu ce şi aveţi pentru cine să luați măsuri, fără alte constatări, pentru reducerea imediată a efectivelor în zonele deja cunoscute.
Moartea semenilor noştri vă obligă!, a transmis Petre Daea.“
Un alt bărbat a fost ucis de urs, în România. A fost găsit cu drona
Un bărbat de 80 de ani a fost ucis de urs la Teleac, în județul Mureș, anunță directorul Salvamont Mureș, Robert Kovacs. Este al doilea om omorât de urs în județ din acest an. Trupul neînsuflețit a fost găsit cu ajutorul unei drone cu termoviziune și lanternă, mai spune oficialul Salvamont.
Ciobanul din Mureș căutat la limita dintre județele Suceava și Harghita, după ce a fugit de frica ursului care a rănit un alt cioban, a fost găsit mort. Conform unor surse din Poliție, ciobanul în vârstă de 26 de ani a fost găsit mort sâmbătă dimineață, în pădure. Un urs a atacat, vineri seară, lângă o stână din județul Harghita, o vacă. Trei ciobani au încercat să alunge ursul. Unul dintre ei, un bărbat de 45 de ani, a fost rănit grav de urs și a ajuns la spital cu multiple răni (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii