Philip Morris International îl numeşte pe Jacek Olczak în funcţia de Chief Executive Officer
Data publicării:
Autor: Editor Team
WhatsApp
Philip Morris International (PMI) anunță că, în urma Adunării Generale a Acționarilor care a avut loc în 5 mai, Jacek Olczak a fost numit în funcția de Chief Executive Officer. Jacek Olczak – până de curând Chief Operating Officer în cadrul companiei – a fost ales și membru al Consiliului de Administrație. 

André Calantzopoulos, care a ocupat funcția de Chief Executive Officer al PMI din 2013 până în 5 mai 2021, a fost desemnat Președinte Executiv al Consiliului înainte ca Adunarea să aibă loc. Aceste numiri au loc ca urmare a anunțului, făcut în decembrie 2020, referitor la tranziția funcțiilor de conducere de la nivelul PMI.

Jacek Olczak a acceptat numirea și și-a exprimat angajamentul de a accelera transformarea PMI și construirea unui viitor fără fum, anunțate în 2016. Compania își concentrează eforturile pe dezvoltarea, fundamentarea din punct de vedere științific și comercializarea responsabilă a produselor fără fum care sunt mai puțin nocive decât fumatul, cu scopul de a înlocui țigările cât de repede posibil.

„Sunt onorat și entuziasmat să conduc PMI în demersul nostru de a accelera transformarea într-o companie care construiește un viitor fără fum. PMI este lider la nivelul industriei în materie de inovații științifice, iar ambiția noastre este ca, în 2025, peste jumătate din veniturile noastre nete să provină din produse fără fum. Portofoliul nostru, în continuă dezvoltare, va determina viitorul nostru pe termen lung. Ne vom baza pe cercetările noastre științifice și pe expertiza noastră și vom valorifica aptitudinile colective și imaginația pentru a inova dincolo de portofoliul nostru existent și pentru a explora noi domenii de dezvoltare economică”, a declarat Jacek Olczak.

Cine este Jacek Olczak

Jacek Olczak are 56 de ani și și-a început cariera în cadrul PMI în 1993. A deținut funcții în departamentele financiar și management general în Europa, inclusiv cea de Managing Director al companiilor afiliate PMI din România, Polonia și Germania și Președinte al Regiunii Uniunea Europeană, înainte de a fi desemnat Chief Financial Officer în 2012. A ocupat această funcție până în 2018 când a devenit Chief Operating Officer (COO) al PMI. Deține o diplomă de master în economie de la Universitatea Lodz din Polonia.

Jacek Olczak a avut o contribuție vitală în transformarea PMI într-o companie care fabrică  produse fără fum, care a intrat în faza de comercializare prin lansarea IQOS în Nagoya (Japonia) în 2014. Sub supravegherea sa în calitate de COO, veniturile nete ale PMI generate de produsele fără fum au crescut la 28% în primul trimestru al anului 2021. Mai mult, acoperirea geografică a produselor fără fum ale PMI s-a extins de la zero la 66 de piețe în principalele orașe sau la nivel național, date valabile la 31 martie 2021. JacekOlczak a condus transformarea comercială a PMI și a ajutat-o să se dezvolte cu succes dintr-o companie în principal de tip business-to-business într-o companie din ce în ce mai orientată spre modelul business-to-consumer.

André Calantzopoulos a declarat: „Jacek se află în poziția ideală pentru a duce la îndeplinire viziunea unui viitor fără fum a PMI în acest nou rol de CEO. Pasiunea sa pentru companie și angajații ei stau la baza hotărârii lui de a obține rezultate, precum stau și cunoștințele sale aprofundate despre produsele, sistemele, valorile și investitorii noștri. Consider că este liderul ideal pentru a asigura creșterea în continuare a companiei noastre și pentru a livra valoarea acțiunilor. Aștept cu nerăbdare să lucrăm împreună în continuare, în noua mea calitate de Președinte Executiv al Consiliului de Administrație.”

Reacţia directorului Philip Morris România

Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România, a declarat: „Jacek, alături de André, a condus transformarea internațională a PMI într-o companie care construiește un viitor fără fum, iar aptitudinile și expertiza sa garantează un nou capitol interesant pentru PMI. Este un nou capitol interesant și pentru Philip Morris România, deoarece Jacek este familiarizat cu piața locală și provocările acesteia încă de pe vremea când a fost Managing Director aici. O Românie fără fum și trecerea tuturor fumătorilor adulți români la alternative mai bune, fundamentate științific, sunt obiective ambițioase care pot fi realizate numai dacă actualii fumători adulți au acces la informații corecte despre alternative mai bune la fumat și sunt încurajați să treacă la aceste alternative. Acest lucru este realizabil în totalitate dacă luăm în considerare dovezile provenite din țări precum Japonia și alte țări în care țigările sunt înlocuite repede cu alternative mai bune. Ne confruntăm cu o mare provocare în România , deoarece adoptarea produselor cu risc redus este încă foarte mică, dar în același timp aceasta este o oportunitate pentru noi de a oferi alternative mai bune milioanelor de adulți care continuă să fumeze. Credem că o Românie fără fum este posibilă și poate fi realizată mai repede dacă oamenii de știință, comunitatea din domeniul sănătății publice, competitorii noștri și alte părți interesate contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv. Fumătorii adulți ar trebui să știe că există alternative mai bune. Angajamentul PMI față de România este demonstrat și de investiția noastră de aproape 500 de milioane de euro în fabrica Otopeni, care a transformat-o într-una dintre unitățile de producție de ultimă generație la nivel mondial, axată pe dezvoltarea capacităților de producție pentru consumabilele IQOS. ”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel