Pierderi uriaşe în ultimii trei ani la CFR S.A. Corpul de Control al Guvernului, concluzii dure - DOCUMENT
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Corpul de Control al Guvernului Orban a finalizat ancheta la CFR S.A, iar concluziile sunt dure. În perioada 2017-2019, compania a înregistrat pierderi uriaşe, iar investiţile pe fonduri europene au fost ratate. 

"CFR SA a încheiat în perioada 2014 – 2017, contracte de finanțare în vederea accesării fondurilor europene prin CEF, pentru 10 proiecte. Dintre acestea, 4 sunt proiecte de tip suport pentru implementarea mecanismului CEF. În cazul celorlalte 6 proiecte care vizau reabilitarea liniei de cale ferată sau realizarea/revizuirea de studii de fezabilitate, s-a constatat că nu au fost respectate termenele asumate în cadrul Anexei nr. I la contractele de finanțare (Grant Agreement) încheiate între CFR SA și The Innovation and Networks Executive Agency (INEA), în calitate de reprezentant al Comisiei Europene, fiind înregistrate întârzieri în declanșarea și derularea procedurilor de achiziție, în realizarea exproprierilor și în încheierea contractelor de supervizare și execuție a lucrărilor", se arată în raportul Corpului de Control. 

De ce s-a întârziat construcţia căii ferate Gara de Nord - Aeroport

"În baza contractului sectorial din data de 21.06.2019, cu o durată de execuție de 12 luni, a fost emisă Notificarea nr. 34 din data de 05.09.2019 pentru demararea execuției lucrărilor (cu o întârziere de cca 3 luni față de momentul semnării contractului). La data de 17.12.2019, se înregistra un progres fizic al execuției lucrărilor de aproximativ 14%.

Potrivit caietului de sarcini din data de 22.01.2019, acest contract a fost încheiat în contextul în care România urma să găzduiască meciuri în cadrul Campionatului European de Fotbal din anul 2020, fiind necesară asigurarea mobilității participanților.

În perioada martie 2017 – februarie 2018, au existat 7 respingeri din partea ANAP cu privire la documentația de atribuire având ca obiect „Revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București". În anumite cazuri, CFR SA a depășit termenul de 15 zile prevăzut pentru reîncărcarea documentației în SEAP, conform art. 25 alin. (9) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, fapt ce a determinat întârzierea lansării licitației cu aproximativ un an.

Neconformitățile repetate, constatate de ANAP în procesul de evaluare a documentației de atribuire pentru revizuirea acestui studiu, au condus la o amânare a publicării anunțului de participare (CN183103/01.03.2018) cu aproximativ 370 de zile de la transmiterea inițială spre validare a documentației de atribuire (nr. 264965/24.02.2017).", se mai arată în raport. 

PUTEŢI CONSULTA RAPORTUL INTEGRAL AICI. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel