Urmărește emisiunea live
Pink se oferă să plătească amenda jucătoarelor de handbal care au refuzat bikinii
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Facebook - P!nk
Facebook - P!nk
Cântăreața pop Pink vrea să plătească amenda jucătoarelor de handbal care s-au abătut de la a purta echipamentul sumar.

Cântăreața pop Pink se oferă să plătească amenda echipei norvegiene de handbal, ale cărei jucătoare au ales să nu poarte echipamentul clasic format din bustieră și bikini, optând pentru o variantă mai confortabilă a părții de jos. Echipa a primit 1.500 de euro amendă pentru „vestimentație inadecvată” la Campionatul European de Handbal pe plajă, scrie BBC

„Sunt foarte mândră de echipa feminină norvegiană de handbal pentru că au protestat împotriva regulii sexiste a uniformelor. Bravo, doamnelor. Aș fi fericită să vă plătesc amenda. Țineți-o tot așa”, a scris cântăreața pe Twitter. 

Săptămâna trecută, echipa a anunțat că este gata să plătească amenda. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Beachhåndballjentene???????? (@norwaybeachhandballwomen)

Știrea inițială

Norvegia a fost amendată cu 1.500 euro pentru că jucătoarele sale de handbal au purtat șort în loc de bikini la Campionatul European de Handbal pe Plajă. Federația Europeană de Handbal (EHF) a dat amenda pentru „îmbrăcăminte neconformă”, potrivit BBC. Jucătoarele norvegiene nu au dorit să mai poarte îmbrăcămintea sumară în timpul unui meci pentru medalia de bronz cu Spania care a avut loc în Varna, Bulgaria.

Un comunicat al EHF arată că o comisie disciplinară a impus o amendă de „150 de euro per jucătoare, pentru un total de 1.500 euro”. Sancțiunea europenilor a venit pentru că Norvegia a jucat cu șorturi „care nu sunt conforme cu reglementările pentru uniforma atleților definite în regulile de handbal ale Federației Internaționale de Handbal (IHF)”. Norvegia a anunțat că va plăti dacă jucătoarele vor fi amendate.

Ar trebui să fie la latitudinea jucătoarelor în ce echipament joacă, spune partea norvegiană

Conducătorul federației Norvegiene, Kare Geir Lio, a spus că orice amendă va fi plătită, însă „ar trebui să fie la libertatea fiecăruia într-o legislație standardizată”. „Cel mai important lucru este să ai echipament în care atleții se simt comod”, a adăugat el. După decizia luată de jucătoare, NHF a transmis: „Suntem foarte mândri de aceste fete care în timpul Campionatului European și-au ridicat vocile și au anunțat că este destul! Noi vă suntem alături și vă susținem. Împreună, vom continua să luptăm pentru a schimba regulile pentru îmbrăcăminte, astfel încât jucătoarele să evolueze în orice haine se simt confortabil”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel