Președintele Asociației Delta Dunării, Cătălin Țibuleac, a vorbit, în cadrul unui interviu exclusiv pentru DC News, despre necesitatea unei legislații aplicate pentru organizațiile de management al destinației:
„OMD-ul este o Organizație de Management al Destinației, o placă turnantă pentru o reformă viabilă, sustenabilă în turismul României. Nu este un concept inventat de noi, funcționează de ani buni în vestul Europei, în destinații cunoscute și performante. Noi încercăm să adaptăm în România acest model de funcționare al turismului. El are ca fundament asocierea voluntară a unităților administrativ teritoriale cu industria ospitalității și tot ce înseamnă servicii turistice pe orizontală.
Evident că discutăm de OMD-uri locale, județene, regionale și, nu în ultimul rând, un OMD național care să asigure promovarea turismului în România. Un astfel de concept necesită și norme legale de aplicare și atât se impune implementarea unei legi speciale care să reglementeze modul de funcționare și principiile de funcționare ale unei organizații de management al destinației“, a precizat președintele AMDTDD.
Lege 275 nu ne ajută, vom scrie o lege nouă
„În prezent, avem Legea 275 care, pe lângă existența OMD-urilor, prevede înființarea atașaților de turism, e o poveste mult mai complexă, dar, chiar și așa, nu avem norme de aplicare. Astfel, Alianța pentru Turism, înființată anul trecut, în care noi, Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării suntem membri, am fost și în consiliul director până în ianuarie, a decis să formeze grupuri de lucru specifice chiar în domeniul necesar pentru industrie. Acesta este chiar legiferarea OMD-urilor, iar Asociația Delta Dunării este lider în acest plan.
Până în prezent, am elaborat proiectul de lege care este unul ambițios, dar care răspunde nevoilor industriei. Ulterior, urmează să elaborăm și proiectul privind normele de aplicare și, mai târziu, după o discuție în APT să înaintăm acest proiect către Guvern și Parlament. Majoritatea primarilor înțeleg conceptul de OMD și înțeleg necesitatea unei promovări și dezvoltări coerente a Deltei Dunării. Comunitățile sunt alături de noi, iar industria sprijină un astfel de concept.“, a precizat Cătălin Țibuleac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008