Plecare de la Antena 3. Adrian Ursu: E o seară în care echipa ”Exces de Putere” rămâne un pic mai săracă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Irina Constantin
WhatsApp
Adrian Ursu, Exces de Putere, captură Antena 3
Adrian Ursu, Exces de Putere, captură Antena 3
Jurnalistul Adrian Ursu a anunțat, la finalul emisiunii ”Exces de Putere” că echipa ”rămâne mai săracă” după ediția din această seară. 

Ediția ”Exces de Putere” din 4 iunie 2021 a fost ultima pentru Dida Constantin, care se desparte de echipa Antena 3. Anunțul a fost făcut de jurnalistul Adrian Ursu, care, alături de Oana Zamfir, realizează emisiunea ”Exces de Putere”. Dida Constantin, din regie, era prezentă în platoul emisiunii de la Antena 3 prin casca realizatorilor. Adrian Ursu i-a mulțumit pentru toți anii în care i-a stat ”în ureche”, fiindu-le nu doar colegă, ajutor, dar și prietenă. De astăzi, el spune că vor rămâne în continuare prieteni, dar nu și colegi. În final, jurnalistul i-a urat colegei din regie ”succes pe mai departe”. 

”E o seară în care echipa ”Exces de Putere” rămâne un pic mai săracă, îi spunem succes colegei noastre, Dida Constantin, de acolo, din regie. Împreună cu Oana (n.r. Oana Zamfir), îi mulțumim pentru toți acești ani în care ne-a stat aici, în ureche, și ne-a fost nu doar ajutor, ci și prietenă. O să rămânem prieteni, chiar dacă nu ne va mai fi nouă de ajutor. Succes mai departe, Dida!” a spus Adrian Ursu, la finalul emisiunii de vineri seară, 4 iunie 2021, de la Antena 3. 

Din emisiunea din această seară, a lipsit și jurnalista Oana Zamfir. 

Doar în ultimele zile, pe piața media au avut loc mai multe astfel de schimbări. Șerban Huidu nu va mai prezenta Cronica Cârcotașilor, iar Marius Pancu a plecat de la Digi24 la Observator, după 10 ani. 

Vezi și: Mircea Badea, arestat. Au venit trupele speciale, iar în 12 ore a fost eliberat

”Exces de putere”, emisiunea realizatăr de Adrian Ursu și Oana Zamfir, la Antena 3 îşi propune, conform prezentării oficiale, ”să contextualizeze subiectele importante din sfera politică, dezvăluind întreaga poveste a personajelor implicate şi aducând elemente noi din trecut, analizând toate datele pentru a oferi publicului o imagine cât mai clară asupra evenimentelor. Producţia se diferenţiază de celelalte emisiuni politice prin două elemente: dezvăluiri importante despre decidenţii din România şi prezenţa unui juriu care la finalul fiecărei ediţii va da un verdict.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel