"Cred că i-aş lăsa repetenţi, dacă mă uit pe ceea ce au propus ca şi program de dezvoltare pentru industria alimentară şi agricultură - şi asta dacă mă gândesc la ceea ce i-am solicitat Guvernului, clasei politice, de două luni, despre nevoile fermierilor, nevoile celor din industria alimentară. Dacă mă uit pe acest program, nu găsesc aproape nici măcar o virgulă din ceea ce avem nevoie noi.
Am cerut acestui Guvern să ne întâlnim şi să luăm măsuri împreună, lucru care nu s-a întâmplat. Aceeaşi scrisoare i-am trimis-o şi preşedintelui României, şi celor două comisii pentru agricultură, şi ministrului Agriculturii. Nu am primit niciun răspuns şi niciun fel de propunere. Am cerut partidelor politice să ne spună dacă sunt de acord să realizăm un program pe termen scurt, mediu şi lung pentru agricultura României astfel încât să dăm termene concrete, să bugetăm ca să respectăm nişte lucruri anual şi să vedem ce se întâmplă. Ce s-a discutat până acum s-a discutat strict politic", a spus Dragoş Frumosu în emisiunea "Sinteza Zilei", de la Antena 3.
"Noi am furat de două ori sistemul de irigaţie din sudul ţării"
"Dacă mă uit pe propunerile astea... "Finanţarea depozitelor de comercializare a produselor agricole" - este o măsură cu care a venit PSD-ul în programul de guvernare, numai că ei vorbeau de zece depozite şi acum vorbesc de opt depozite regionale, ceea ce din punct de vedere al numărului să spunem că este corect. "Grantul pentru achiziţia de echipamente şi irigaţii" - şi o leg cu canalele de irigaţii, cu Siretul, cu partea cealaltă, când noi am furat de două ori sistemul de irigaţie din sudul ţării şi nici acum nu îl avem bine pus la punct.
Discutăm despre "granturi de finanţare pentru antreprenoriatul rural". Dacă vorbim despre aceste granturi şi ne gândim că peste o lună vor începe să fie finanţate aceste măsuri este fals. Sunt şi acum granturi la Ministerul Fondurilor Europene, pe baza cărora se depun proiecte, sunt selectate proiecte. Astea sunt proceduri care durează", a mai spus Frumosu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales