PNL se întărește în Parlament cu ”trădătorii” din PSD. Ce spune Alina Gorghiu
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Parlamentul României
Parlamentul României
Mai mulţi parlamentari din PSD şi Pro România ar urma să treacă la PNL în perioada următoare, conform unor surse din Parlament, asta deşi liderii liberali infirmă zvonurile. 

"Nu am informaţii de genul acesta, habar nu am.” a spus Alina Gorghiu întrebată despre aceste zvonuri. ”La Senat vă spun sigur că nu ştiu de existenţa unor astfel de negocieri.” a mai afirmat senatoarea PNL. 

Conform surselor, unul dintre parlamentarii care ar urma să schimbe taberele vine chiar de la PSD. Este vorba despre deputatul Mihăiţă Găină, cel care și-a dat demisia din partid la începutul lunii octombrie. Acestuia ar urma să i se alăture, în grupul liberalilor, şi trei sau patru deputaţi de la Pro România. 

În plus, premierul Ludovic Orban a anunţat că s-a întâlnit cu Daniel Constantin şi Sorin Cîmpeanu, doi dintre membrii fondatori ai Pro România, însă nu a spus şi la ce concluzii au ajuns. Scopul acestor întăriri ar fi majoritatea din comisiile cheie, pentru ca liberalii să-și treacă proiectele de lege. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel