Poezia "La steaua", de Mihai Eminescu, în interpretarea lui Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii. A povestit-o, în loc să o recite!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
De ziua lui Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale, Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a fost rugat să recite câteva versuri din operele poetului, în timpul unei emisiuni tv. Care a fost reacția acestuia.

În loc să recite poezia "La steaua", despre care a spus că l-a fascinat mereu, ministrul Bogdan Cheorghiu a început să o... povestească. Și s-a și încurcat.  

"Nu mă gândeam că îmi veţi pune la încercare talentele actoriceşti. Tot timpul am fost fascinat de poezia "La steaua" pentru că, înainte ca ştiinţa să descopere faptul că lumina este o materie care are o viteză măsurabilă, iată că Eminescu, încă de atunci, ne spunea "Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă". Că nu o vedeam pe când era. "Azi o vedem şi nu e". Și ştiinţa, în ultima vreme, ne-a demonstrat cât de bine a intuit acest lucru. Este încă un fragment din genialitatea lui Eminescu care, iată, nu a dovedit doar că este un mare poet, ci a fost şi un extraordinar vizionar", a spus Bogdan Gheorghiu, în emisiunea "Decisiv", de la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel