Președintele AUR, a anunțat că Francisc Tobă nu va abține mandatul de parlamentar pe care l-a câștigat la alegeri, el fiind exclus din partid. Decizia vine după ce în spațiul public au apărut mai multe dovezi potrivit cărora Tobă a fost acuzat de tentativă de omor deosebit de grav şi complicitate la tratamente neomenoase.
"Avem însă cazul Francisc Tobă în care avem suspiciuni. Nu vrem să avem dubii, nu vrem să avem măcar 10% posibilitatea de a face un lucru nedemn de ceea ce AUR a vorbit oamenilor. Suntem în zilele Revoluţiei pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania Eroii nu mor niciodată, organizată în fiecare an şi de aceea am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă şi de a nu intra prin intermediul AUR acest domn în Parlamentul României. E o decizie grea, e o decizie care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecţi, să fim cinstiţi şi să nu facem greşeli”, a declarat George Simion într-un mesaj video postat pe Facebook.
Numele lui Francisc Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public Tobă în decembrie 1989 împreună cu un coleg și alți militari înarmați ar fi mers în secțiile de terapie intensivă ale Spitalului Județean din Sibiu de unde ar fi ridicat mai mulți pacienți pe care i-ar fi dus într-o sală de sport și i-ar fi bătut. După Revoluție, Francisc Tobă a intrat în politică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Oana Zăvoranu bagă televiziunile în faliment. Cât spune Cristi Brancu că ar cere bruneta pentru o înfățișare
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!