Bărbatul s-a întors din Franța pe 22 martie și a fost înștiințat la sosire că nu trebuie să iasă din casă, potrivit obiectiv.net. Miercuri, a consumat alcool, iar apoi s-a urcat la volanul unei mașini și a făcut o plimbare pe străzile comunei. Polițiștii au încercat să îl tragă pe dreapta, însă șoferul a încercat să fugă și a provocat un accident.
Acesta a fost încătușat, moment în care l-a scuipat pe unul dintre polițiști. Bărbatul nu deținea permis de conducere și figura în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.
A fost amendat cu 5.000 lei, fiind condus la un Centru de Carantinare și Instituționalizare în vederea dispunerii măsurii carantinării. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, conducere fără permis și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”