Lucian Bode a fost întrebat în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, de ce poliţiştii trebuie să raporteze zilnic aceste cifre şi dacă există "un plan de amenzi", transmite Agerpres.
"Este o falsă problemă cea pe care aţi evidenţiat-o aici - ca sursă, Europol. Am spus din primul moment: scopul nostru nu este acela de a sancţiona cetăţenii, scopul nostru e acela de a preveni răspândirea coronavirusului şi noi, prin ceea ce am solicitat în urmă cu două săptămâni, am solicitat de fapt să vedem cât din acţiunile structurilor noastre reprezintă prevenţie. Eu pun un accent foarte mare pe prevenţie şi am vrut să văd. Când 20% este prevenţie şi 80% sunt amenzi nu este în regulă. Când văd că 60% este prevenţie şi 40% amenzi, putem discuta. Acesta este motivul pentru care am solicitat acea raportare, pe care o făceau oricum. Doar că acum mai e o coloană: cât la sută reprezintă prevenţie din acele activităţi ale lor.", a spus Bode.
Ce spune Sindicatul Europol
Precizările au fost făcute după ce Sindicatul Europol a făcut public un ordin intern transmis către toate inspectoratele de poliţie din ţară, conform căruia trebuie raportate zilnic: numărul poliţiştilor angrenaţi în acţiunile organizate, numărul amenzilor contravenţionale aplicate şi numărul avertismentelor aplicate.
"Am intrat în posesia unui document emis de la nivelul Poliţiei Române care dă startul 'vânătorii de amenzi'. Poliţiştilor li se impune să raporteze zilnic, până la ora 23:00, numărul de contravenţii aplicate, defalcat, amenzi/avertismente. Este pentru prima dată când există un asemenea interes vădit din partea MAI pentru amenzile aplicate de poliţişti. Şi este tot pentru prima dată când se induce în subconştientul poliţiştilor că numărul de amenzi aplicate este un 'indicator' de performanţă. Condamnăm ferm aceste acţiuni de intimidare la adresa poliţiştilor care au scopul de a-i obliga să aplice amenzi populaţiei", a scris sindicatul, pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Cum te pot îmbolnăvi sticlele de apă reutilizate. Medic: Se poate întâmpla dacă nu ai cu adevărat grijă