Poluarea aerului favorizează creşterea semnificativă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, spitalizările şi rata deceselor, potrivit unui studiu efectuat de cercetători din Marea Britanie, informează cotidianul The Guardian.
Ce arată noul studiu
Potrivit studiului, expunerea pe termen lung a persoanelor la particule poluante generează creşterea cu 10% a infecţiilor şi spitalizărilor, iar rata mortalităţii are o creştere de 15%. Studiul a luat în calcul alţi peste 20 de factori, inclusiv densitatea medie a populaţiei, vârsta, spaţiul locativ, ocupaţiile şi obezitatea.
Mulţi oameni de ştiinţă sunt de acord că poluarea aerului probabil conduce la creşterea cazurilor de coronavirus şi a severităţii simptomelor, dat fiind că aerul poluat inflamează plămânii, cauzând boli respiratorii şi cardiace. Dar nu toţi sunt de acord că dovezile de până acum sunt suficient de puternice pentru a demonstra un impact puternic.
Dar echipa care a realizat studiul a concluzionat: "Prin utilizarea datelor detaliate, am descoperit dovezi puternice că există un raport pozitiv între poluarea aerului, mai ales a prezenţei particulelor fine, şi cazuri de Covid-19, internări şi decese. Acest raport se menţine şi după aducerea sub control a unei serii largi de factori explicativi".
"Am fost frapat de raportul puternic de cauzalitate", afirmă profesorul Matthew Cole, de la Universitatea din Birmingham, coordonatorul studiului. Concluziile cercetării au fost examinate de savanţi independenţi şi vor fi publicate în revista Environmental and Resource Economics.
Creștere uriașă a ratei mortalității din cauza poluării
Cel mai relevant studiu precedent fusese realizat de Universitatea Harvard şi depistase o creştere cu 8% a ratei mortalităţii din cauza poluării.
"Noi am folosit date mai exacte, mărimea medie a 355 de localităţi olandeze fiind de 95 de kilometri pătraţi, faţă de 3.130 de kilometri pătraţi în cazul districtelor din SUA. Acest lucru înseamnă că sunt analizate mai bine caracteristicile fiecărei regiuni, inclusiv expunerea la poluare", argumentează profesorul Matthew Cole. Studiul a fost efectuat în Olanda deoarece poluarea este mai accentuată în zonele rurale decât în oraşe, în contextul fermelor de animale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema