Astăzi, președintele Klaus Iohannis a venit cu detalii referitoare la tensiunile care au loc pe țărmurile nordice ale Mării Negre. Acesta a spus că „situația este îngrijorătoare, deoarece au apărut tensiuni în regiunea Mării Negre, cu accent special pe zona de est a Ucrainei. Noi urmărim cu foarte mare atenție aceste lucruri. Nu așteptăm să primim informații de la alții, noi dăm informații altora, pentru că avem servicii foarte performante pe această zonă. (...) Voi convoca săptămâna viitoare CSAT special pentru zona aceasta și acumularea de trupe pe granița de est a Ucrainei” (citește mai mult AICI).
Într-o intervenție telefonică la Antena 3, analistul Bogdan Chirieac a comentat declarațiile președintelui Klaus Iohannis și a vorbit despre rolul pe care România trebuie să-l joace în cazul unui conflict deschis în Ucraina:
„Este o tensiune insuportabilă la granița de est a NATO. Președintele cred că a rezumat tot, urmărim ceea ce se întâmplă. Altceva România nu trebuie să facă. În niciun caz să participe efectiv la ce va urma, dacă va urma în Donbas, în Crimeea, în Ucraina. Să fie foarte clar, România este țară membră NATO și dacă NATO are ceva a spune în posibilul război deschis Ucraina-Rusia, atunci o să spună și România. De asemenea, cu multă grijă, pentru că România e stat de frontieră cu capabilități militare modeste, asta este. Noi am participat din plin la operațiunile din Orientul Mijlociu, în Irak, Afganistan, dar nu am participat și nu avem cum să participăm la războaie în această parte și nici nu se pune problema ca România să participe la asemenea războaie. Să vedem ce va face NATO, dar, cu siguranță va ajuta Ucraina cu echipamente, fonduri și informații. Un militar NATO care să lupte cu rușii pe teritoriul Ucrainei, așa ceva nu o să vedem“, e de părere analistul politic Bogdan Chirieac.
Zelenski are un rol esențial
„Depinde de președintele Volodymyr Zelenski, fost actor, juca într-un film în care îl întruchipa pe președintele Ucrainei, iar cetățenii l-au plăcut și l-au ales președinte de-a binelea. Depinde ca dânsul să încerce să dezamorseze această criză. Să nu uităm că Zelenski a cerut SUA ca Ucraina să fie făcută imediat membră NATO, iar Departamentul de Stat, pe bună dreptate, a refuzat politicos, a spus că nu doar Statele Unite decid, ci toate țările membre NATO.
Este foarte îngrijorător ce se întâmplă acolo însă, în același timp, să fie foarte clar pentru români, nu există șansă ca România să fie târâtă într-un conflict direct. Noi am mai avut războaie la frontieră, războaiele din fosta Iugoslavie. Atunci a fost înțelepciunea fără margini a președintelui Emil Constantinescu, atitudinea sa ne-a și permis accesul în UE și NATO. Sperăm ca și de data aceasta să găsim calea cea dreaptă. Nu excelăm nici în forțe de apărare, nici în politică externă, e nevoie de un pic de înțelepciune din partea președintelui“, a conchis analistul Bogdan Chirieac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.Citește articolele cu aceleași etichete:
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor