Horia Grigorescu, cel care a ocupat până acum funcţia de director al Poştei Române, a fost demis.
Florin Valentin Ștefanare s-a născut în Bolintin-Vale, Județul Giurgiu, unde a și făcut liceul, ca mai apoi să facă Facultatea de Istorie la București, terminând studiile în 2008. Ulterior, a făcut facultatea în Rusia, la Sankt Petersburg și apoi a revenit în România.
Fără afiliere politică, ”visul românesc” s-a spulberat rapid, așa că Valentin Ștefan a plecat în SUA, acolo unde a lucrat pe antiterorism, din anul 2011.
Potrivit declarației de avere, noul director al Poștei are un teren în Crevedia Mare, Giurgiu, cumparat in 2008, cu o suprafata de 2.500 de metri patrati.
Mai noteaza un apartament in Silver Spring, Statele Unite ale Americii, cumparat in 2016, cu o suprafata de 100 de metri patrati, care este pe numele sotiei lui, Eunice Kim Stefan.
Noul director deține 12 conturi curente, dintre care doar unul este deschis in Romania, in care are 9.600 de lei. Celelalte insumeaza 90.600 de dolari.
Are un credit bancar, contractat in 2016, scadent in 2046, in valoare de 102.000 de dolari.
Veniturile sale anuale sunt de 50.000 de dolari, de la o firma din America. Sotia lui castiga 60.000 de dolari anual, tot de la o firma din America.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță