Alin Stoica, prefectul Capitalei până la data de 9 septembrie 2021, a intervenit telefonic la România TV, unde a vorbit de condițiile legale în care poate fi organizat congresul Partidului Național Liberal dat fiind faptul că numărul zilnic de cazuri este tot mai ridicat:
„Toate lucrurile acestea trebuie gestionate de autoritățile în domeniu. Poliția poate să ia măsuri, mai ales dacă organizatorii nu respectă rigorile legii, cu siguranță. Trebuie verificate de la bun început condițiile. Lucrurile acestea trebuie imediat sancționate. Este foarte posibil ca deciziile să fie diferite, să nu lase să intre mai mult de 2500 de persoane, de exemplu. Se pot organiza în așa fel încât să nu încalce prevederile legale. Asta trebuie verificat, dar poliția trebuie să intervină“, a precizat Alin Stoica.
Reamintim că Florin Cîțu a insistat astăzi spunând că Congresul Partidului Naţional Liberal va fi organizat cu prezenţă fizică şi cu participarea a 5.000 de delegaţi.
"Organizatorii Congresului au datoria să ceară clarificări, dacă nu sunt edificaţi din proiectele de hotărâre de Guvern, la DSU, să vadă exact care sunt condiţiile. Acolo li se va spune exact, dar mie mi se pare normal să folosim certificatul verde - persoane vaccinate, persoane care au trecut prin boală sau cu testare. Vor fi şi centre de testare acolo, nu este nicio problemă. Va fi un congres care se va desfăşura în condiţii legale, cu 5.000 de participanţi. (...) Se va desfăşura cu prezenţă fizică acest Congres al PNL", a afirmat Cîţu.
Congres PNL. Scenariul care îl poate scoate din joc pe Orban
În august, DCNews scria că data la care a fost stabilit Congresul PNL îl avantaja pe Ludovic Orban, însă anumite contexte pot invalida scenariul favorabil președintelui în funcție al PNL.
Ludovic Orban era avantajat de un Congres în toamna acestuia an din două motive. În primul rând, un interval mai lung până la alegerile pentru funcția de președinte îi „oferea” premierului Florin Cîțu mai multe șanse să gafeze. Erodarea imaginii, în cazul unui premier nepopular, ar fi restabilit echilibrul între cei doi candidați. În al doilea rând, Ludovic Orban era avantajat în cazul unui Congres desfășurat în sală, cu prezența fizică a membrilor de partid, Orban fiind un bun vorbitor, capabil să „întoarcă” voturi cu discursul său. Alegerile online, însă, îl favorizează pe Florin Cîțu, premierul în funcție și candidatul care și-a asigurat susținerea celor mai mulți șefi de filiale (citește continuarea AICI).
Congres PNL cu 5.000 de oameni, în pofida restricțiilor. Val Vâlcu: "Nu e nicio problemă, scoatem banii și plătim"
În timp ce românii simpli au voie să se adune doar câte 200 într-un spațiu închis, PNL vrea să își facă Congresul din septembrie într-o clădire din Capitală cu 5.000 de oameni. Jurnalistul Val Vâlcu a vorbit despre acest subiect.
"Asta va accentua divergența dintre marele public și autorități. Adică pentru unii se iau anumite reguli, iar alții au parte de mai multe restricții, dar nu e nimic nou. Ludovic Orban chefuia în birou în timpul lockdown-ului, în timp ce îi ținea pe oameni în casă, el petrecea la Palatul Victoria fără mască. Nu m-ar mira nici acum. Ce au făcut și după aia. Spuneau: "Nu e nicio problemă, scoatem banii și plătim". Cum te duci la nuntă cu un cadou, pregătesc membrii PNL câteva mii de lei, nu știu o mie, două mii de lei amendă să o aibă la ieșire pentru poliție. Cam așa au tratat ei situația și de aceea este atâta neîncredere, atâta scepticism, iar oamenii sunt supărați. De ce a organizat congresul ăsta taman la sfârșitul lunii septembrie? Congresele se fac imediat după alegeri.", a declarat Val Vâlcu la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică