Prefectul de Dolj, ANUNȚUL momentului despre italianul cu Coronavirus. Polițiștii fac cercetări
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Italianul infectat cu virusul Covid-19, care a ajuns în Craiova în 18 februarie, ar fi închiriat o mașină și ar fi intrat astfel în contact cu un angajat al firmei de închirieri. Prefectul de Dolj,  Dan Narcis Purcărescu,  a făcut precizări despre traseul acestuia în România.

'Până în momentul de față, suntem în proces de identificare a mașinii cu care a fost cetățeanul italian. Am reușit să identificăm persoanele care stau în preajma lui în avion, când a venit și când a plecat. De asemenea, am conturat traseul simplist pe care a fost în 4 zile, din data 18.02.2020 de la ora 23.45 când a aterizat avionul. Apoi a preluat mașina închiriată și a plecat la socrii săi din Gorj. S-a întors în data de 22.02.2020. A predat mașina reprezentantului firmei de la care a închiriat-o, s-a urcat în avion și a plecat în Italia.' a declarat prefectul.

'Facem demersurile pentru compania aviatică pentru a afla numele persoanelor care au stat în preajma acestuia. Urmează să fie contactați de DSP cei 44 de pasageri, precum si cele 7 stewardese. Li se vor face analize și se va aplica procedura de rigoare'.  a spus prefectul județului Dolj, Dan Narcis Purcărescu, într-un interviu prezentat în cadrul emisiunii Sinteza Zilei, moderată de Mihai Gâdea, la Antena 3.

Polițiștii din Dolj fac cercetări

Italianul infectat cu virusul Covid-19, care a ajuns în Craiova în 18 februarie, ar fi închiriat o mașină și ar fi intrat astfel în contact cu un angajat al firmei de închirieri, susțin surse locale. Polițiștii din Dolj fac verificări să vadă cu cine s-a mai întâlnit bărbatul. Potrivit unor surse locale, bărbatul de 71 de ani a închiriat o maşină de la o firmă de închirieri auto din Craiova, unde a intrat în contact cu un angajat al firmei, care i-a predat cheile şi actele.

Poliştii fac verificări să vadă cu cine s-a mai întîlnit italianul în timpul vizitei făcute în Dolj. Socrii italianului, care locuiesc în comunei Bâlteni, județul Gorj, și la care acesta a fost în vizită, au fost, marți seara, izolați la domiciliu, unde le-au fost recoltate probe pentru analize. Alte două persoane care au intrat în contact cu italianul s-au dus singure la spitalul din Târgu-Jiu.

Ce spune primarul din Bălteni

Primarul coumeni Bâlteni, Vasile Vlăduleanu, spune că italianul a ajuns cu avionul la Criova, de unde a luat o mașină până în Gorj. „Italianul a venit pe data de 18 februarie cu copilul de 10 ani, l-a lăsat la socri în satul Peşteana, apoi el a plecat la Târgu Jiu şi a stat într-un apartament pe care-l are. A doua zi s-a dus la Primărie la Drăguţeşti şi a plătit taxele şi impozitele locale. A avut întâlniri de afaceri şi a revenit marţi când şi-a luat copilul şi a plecat în Italia. Soţia nu-i venită. Soţia e acolo. A venit singur cu copilul. Ei sunt căsătoriţi de12 ani şi locuiesc în Italia. Deci, a venit pe 18 la ora 12 noaptea şi pe data de 22, sâmbătă dimineaţa, a venit şi a luat copilul şi a plecat în Italia. A venit cu avionul până la Craiova, apoi cu maşina”, a declarat Vasile Vlăduleanu, primarul comunei Bâlteni.

Italianul, internat la un spital din Rimini

Italianul în vârstă de 71 de ani este din Cattolica şi este internat la un spital din Rimini. Cetăţeanul italian depistat pozitiv cu virusul Covid-19 a aterizat pe Aeroportul din Craiova după care a locuit câteva zile în judeţul Gorj, a anunţat și Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE), potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel