Alin Stoica a intervenit telefonic la Antena 3 și a vorbit despre demersul PSD de a contesta decretarea stării de alertă în Sectorul 1:
„Demersul de a ataca în instanță este un demers constituțional. Așteptăm ca instanța să comunice cu privire la acest demers. Din informațiile pe care le am, deja au început acțiunile de ridicare a gunoaielor și a deșeurilor care erau pe străzi și lucrul acesta continuă. Nu știu exact care e capacitatea, dar aștept un raport.
Conform legii, acest termen de 30 de zile, al stării de alertă, poate fi prelungit în situația în care lucrurile nu se rezolvă, adică serviciile de salubrizare nu-și intră într-un ritm ca să ridice deșeurile complet din Sectorul 1, astfel încât să nu mai existe probleme“, a precizat prefectul Capitalei.
PSD atacă starea de alertă de la Sectorul 1
Partidul Social Democrat atacă în instanță starea de alertă din Sectorul 1. Social-democrații cer suspendarea stării de alertă declarată de Comitetul pentru Situații de Urgență al Sectorului 1 în localitatea respectivă. Aceasta a fost instituită săptămâna trecută din cauza deșeurilor care nu sunt strânse pe teritoriul sectorului.
„Partidul Social Democrat Sector 1 consideră că această decizie nu este întemeiată legal și reprezintă doar urmarea firească a unei situații de criză declanșată și întreținută de către Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand. În plină stare de alertă declarată la nivel național, CSU Sector 1 (Comitetul pentru Situații de Urgență al Sectorului 1 - n.r.) mai suprapune o altă stare de alertă locală, fapt ridicol și fără precedent în România și care nu arată decât înrădăcinarea unei mentalități autoritare și a unor precedente toxice. Altfel spus, politicienii de dreapta - în speță, Clotilde Armand - nu pot da nici cu mătura fără o stare de alertă declarată oficial?”, transmite președintele interimar PSD Sector 1, Florin Manole, potrivit Mediafax.
Clotilde Armand spune că și marți va face ședință de CL pentru a rezilia contractul cu Romprest
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat că va convoca din nou pentru marţi o şedinţă de Consiliu Local privind mandatarea ei pentru promovarea unei acţiuni legate de rezilierea contractului cu Romprest.
'Voi convoca din nou pentru mâine o şedinţă de urgenţă având pe ordinea de zi acelaşi proiect de hotărâre ca vineri: mandatarea primarului Sectorului 1 în vederea promovării unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1. Sper ca de data asta consilierii PNL şi PSD să se prezinte', a scris Clotilde Armand, luni, pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video