Preoții germani sfidează Vaticanul și vor binecuvânta cuplurile homosexuale
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Preoții din 100 de biserici catolice din Germania își dau binecuvântarea cuplurilor homosexuale de luni, 10 mai.

Conform BBC, refuzul Bisericii Catolice de a binecuvânta căsătoriile între persoanele de același sex din martie a creat mișcarea „Iubirea învinge”. Vaticanul declarase atunci că Dumnezeu „nu poate binecuvânta păcatul”.

Zeci de preoți germani și membri ai clerului au semnat o petiție care să oblige Biserica să extindă binecuvântările și pentru acest tip de cupluri, iar unele parohii au afișat steagul LGBT în fața bisericilor lor. Mișcarea „Iubirea învinge” a produs chiar o hartă care arată toate bisericile germane care vor binecuvânta uniunile LGBT din țară în zilele următoare.

Biserica Catolică a Germaniei este diferită de celelalte

Biserica Catolică din Germania este mai liberală și mai înstărită față de celelalte țări și a devenit în ultimul timp tot mai vocală în apărarea cuplurilor gay. Corespondentul BBC din Berlin, Damien McGuinness, spune că vocea Bisericii Catolice din Germania și acceptarea uniunilor între persoanele de același sex vor fi greu de ignorat de Vatican.

Căsătoriile între persoane de același sex sunt legale în Germania din 2017.

Ce s-a întâmplat în martie?

Chiar dacă Papa Francisc transmisese anterior că consideră că cuplurile de persoane de același sex ar trebui să poată să se „cunune civil” și a fost văzut de mulți drept progresist, el a participat la decizia Vaticanului. Anul trecut, Suveranul Pontif a spus într-un documentar că aceste cupluri „au dreptul de a fi o familie”. Cu toate acestea, Papa Francisc a permis Congregației pentru Doctrina Credinței să hotărască faptul că Biserica Catolică nu are puterea de a binecuvânta acest tip de uniuni.

Vaticanul a răspuns valului de contestații după anunțul din marte, spunând prin Papa Francisc că „nu se caută discriminare, ci reamintirea adevărului învățăturilor liturgice”. În schimb, mișcarea „Iubirea învinge” a transmis că decizia de a interzice binecuvântarea cuplurilor formate din persoane de același sex drept „o palmă peste față pentru oamenii din lumea întreagă”.

VEZI ȘI: Vaticanul nu binecuvântează căsătoriile între persoane de același sex.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel