Consiliul de administraţie al Barcelonei nu va ezita să ia măsuri dure dacă va fi cazul, a declarat Laporta înaintea meciului de campionat de joi de la Cadiz. Oficialul Barcei a adăugat că vrea ca echipa să joace mai bine.
Barca a trimis 54 de centrări în remiza de luni de pe teren propriu cu modesta Granada (1-1), ceea ce a făcut ca presa spaniolă să o compare cu echipa engleză Stoke City, ce era cunoscută pentru jocul său fizic când era antrenată de Tony Pulis.
"Viitorul lui Koeman nu va fi decis în seara asta. E antrenorul Barcei şi vrem ca lucrurile să meargă bine pentru el", a spus Laporta.
"Viitorul antrenorilor, nu doar al lui Koeman, depinde evident de rezultatele obţinute, iar în cazul Barcei şi de stilul de joc. Koeman e însă antrenorul nostru, iar azi suntem în spatele lui", a continuat oficialul grupării catalane.
"Pentru noi (consiliul de administraţie) nu e nicio problemă să luăm orice fel de decizie, iar uneori deciziile trebuie luate. Dacă trebuie s-o facem, indiferent că este vorba de ceva economic, sportiv sau social, o vom face", a spus Laporta.
Barca este acum pe locul 8 în LaLiga, cu 8 puncte după patru meciuri, la 8 puncte de liderul Real Madrid, având însă două jocuri mai puţin disputate, potrivit Agerpres.
FC Barcelona, ţinută în şah de Cadiz (0-0) în campionatul Spaniei
Echipa FC Barcelona a încheiat la egalitate, 0-0, partida disputată în deplasare cu formaţia Cadiz, joi seara, în cadrul etapei a şasea a campionatului de fotbal al Spaniei.
Acesta este al treilea meci consecutiv fără victorie pentru elevii antrenorului Ronald Koeman, la trei zile după remiza cu Granada (1-1) de pe Camp Nou şi la o săptămână după eşecul suferit în faţa lui Bayern Munchen (0-3) în Liga Campionilor, tot pe teren propriu.
Memphis Depay a fost singurul care a mai animat puţin atacul Barcelonei, al cărei joc a fost destul de apatic, internaţionalul olandez, recrutat în această vară, având trei ocazii de gol pe parcursul reprizei secunde.
Gruparea catalană a evoluat cu un jucător mai puţin pe teren în ultima jumătate de oră a meciului cu Cadiz, după ce olandezul Luuk de Jong a văzut cartonaşul roşu, în urma unei intrări dure asupra unui adversar.
Singura satisfacţie a serii pentru Barca a reprezentat-o debutul lui Gavi, care a devenit la 17 ani şi 49 de zile al doilea cel mai tânăr jucător din secolul XXI titularizat la gruparea catalană, în toate competiţiile, după Ansu Fati, care a debutat în primul unsprezece al catalanilor la 17 ani şi 9 zile.
Atacantul român Florin Andone a rămas pe banca de rezerve la Cadiz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Pască pufoasă fără aluat
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Horoscop 24 aprilie 2024. Avem Lună Plină în Scorpion! Cele 4 zodii puternic afectate
- Candidatul cu șanse maxime la Capitală, după mutarea PSD - PNL. Ciuvică: Înainte, avea șanse minime
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”